Începând de luni, 15 iulie, Adevărul îţi prezintă „Alexandrina Ghica şi Contele d’Antraigues“ – Constantin Gane

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Titlul „Alexandrina Ghica şi Contele d’Antraigues” va fi distribuit împreună cu ziarul Adevărul luni, 15 iulie, la toate centrele de difuzare a presei. Pachetul ziar şi carte va costa 15 lei şi se va putea găsi la chioşcuri timp de două săptămâni de la data apariţiei, în limita stocului disponibil.

Povestea de iubire dintre Contele d'Antraigues şi domniţa Alexandrina Ghica descrisă de autor este bazată pe manuscrisele şi lucrările de călătorie ale controversatului conte, datând din secolul XVIII. Odată cu detaliile cu parfum de idilă, documentele găsite de Constantin Gane scot la lumină şi fragmente neştiute, inedite, din istoria acelor vremuri.

”Primul autor care s-a ocupat pe larg de aventuroasa viaţă a Contelui d'Antraigues a fost H. Valchade. Trei ani mai târziu, Edmond de Goncourt vorbeşte şi el în una din cărţile sale, cu multe detalii, despre contele d'Antraigues ajuns în timpul Revoluţiei bărbatul acelei doamne de Saint Huberty, vestita cântăreaţă la Opera din Paris in vremea lui Ludovic al XIV-lea. Dar nici Valchade nici Goncourt, care nu cunoşteau manuscrisele inedite ale lui d'Antraigues, nu au pomenit în lucrările lor despre călătoria acestuia in Orient şi ca atare nu au putut vorbi nici despre acea femeie iubită şi admirată de Conte: Principesa Alexandrina Ghica. [...]

În sfârşit, la noi în ţară, singur V.A. Ureche a vorbit despre Contele d'Antraigues şi de Alexandrina Ghica, numai câteva rânduri în Istoria Românilor [...]

Înainte de a vorbi despre această Domniţă română, grecizată şi înstrăinată, să aratăm pe scurt cine a fost Contele d'Antraigues, mulţumită căruia vom face şi noi cunoştinţă, după mai bine de un veac şi jumătate, cu frumoasa, deşteapta şi ciudata fată a lui Grigore Vodă. Louis-Emmanuel-Henri-Alexandre de Launay, Conte d'Antraigues, s-a născut la Monpellier, în ziua de 25 decembrie 1753, din  părinţii Jules-Alexandre de Launay şi Sophie de Saint-Priest, sora celui care va fi mai târziu ambasadorul Franţei la Constantinopol [...]” Constantin Gane

Găsiţi mai multe detalii, în forma unei incitante poveşti de călătorie, în volumul distribuit în reţeaua de presă luni, 15 iulie, numai împreună cu ziarul Adevărul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort