Jurnal de Nord, Groenlanda. Ziua 3: „Am reușit să văd primele balene din viața mea“

Rareș Beșliu, un fotograf îndrăgostit de natură și de viața animalelor, demarează proiectul fotografic La NORD de cuvinte, o paralelă între regiunile arctice și impactul schimbărilor climatice simțit în România. El a plecat într-o serie de expediții în cele mai friguroase zone ale Planetei – Svalbard, Groenlanda, Arhipelagul Arctic Canadian –, iar poveștile și fotografiile sale, strânse sub pălăria Jurnal de Nord, vor fi publicate constant pe adevărul.ro și în „Weekend Adevărul“. Mai multe informații se găsesc pe www.lanord.ro și pe www.raresbesliu.com.

ZIUA 3. Miercuri, 9 august.

M-a trezit o alarmă ca de incendiu. O alarmă falsă pentru mine, un exercițiu pentru groenlandezi. Se pare că fac exerciții în fiecare miercuri. De ce, nu am reușit să înțeleg. 

Azi a fost o zi de acomodare. Dar m-am bucurat enorm de timpul ăsta liber ca să editez, pentru că am o groază de restanțe și multe fotografii din Svalbard pe care nu am apucat să le scot la lumină. Apoi m-am relaxat puțin la shopping, de unde m-am întors cu brațele pline de cărți și albume fotografice (deja am emoții pentru bagajul de întoarcere). Mi-am cumpărat și o căciulă National Geographic, ca să mă simt mai important, hihi. O port pe dos, că cică așa e cool.

Multe nu s-au întâmplat până seara, când am ieșit cu barca. Am navigat doar foarte aproape de țărm, pentru că ceața nu ne-a dat voie să explorăm mai mult și, pe măsură ce trecea timpul, atmosfera devenea din ce în ce mai albă. După o oră, nu mai vedeam nimic la nici un metru în față. M-am simțit pe altă planetă, parcă nu tot aici eram aseară, în mijlocul unui apus pictat de Dumnezeu. Sau poate că am prins momentul în care El și-a schimbat foaia și urmează să deseneze o altă capodoperă?

În jocul ăsta de-a v-ați ascunselea, am reușit să văd două cozi de balenă, primele balene din viața mea. Nu am înțeles prea bine cum arată, dar mă bucur nespus să știu că sunt aici, în zonă. Mai avem încă multe zile să ne cunoaștem. Și, tocmai când îmi duceam gândul la capăt, aud un țipăt de panică. O balenă tocmai zguduise caiacul unei fete. A fost singura peripeție, dar m-a înfiorat puțin. Balenele cu cocoașă nu sunt periculoase, însă cum caiacul nu face niciun fel de zgomot, nici ele nu pot aproxima bine distanțele. 

După două ore de navigat mai mult în orb, ne-am întors la mal. Se făcuse deja 10 noaptea, dar am găsit un supermarket deschis, mi-am cumpărat sandvișuri, le-am mâncat cu poftă și foame și apoi m-am băgat la somn cu burta plină - fix așa cum nu se face.