Scandal uriaș la meciul lui Reghecampf. Bătaie ca-n filme între jucători, staff și suporteri, oprită cu greu de către jandarmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finalul partidei dintre Al-Hilal Omdurman, formația antrenată de Laurențiu Reghecampf, și MC Alger, încheiată cu 2-1, s-a transformat într-o scenă de necontrolat. Meciul a făcut parte din grupele Ligii Campionilor Africii.

Scene Violenta la meciul lui Refghecamof din Liga Campionilor Africii Foto/TikTok

Pentru că Sudanul trece printr-o perioadă extrem de instabilă, Al-Hilal își desfășoară meciurile „de acasă” pe teren neutru. De această dată, clubul a optat pentru stadionul Amahoro din Kigali, Rwanda. În tribune, atmosfera a fost aprinsă, fiind prezenți câteva sute de suporteri algerieni, foarte vocali.

Momentul care a declanșat tensiunile a avut loc după golul decisiv marcat de Abdelrahman, în minutul 75. Girumugisha, unul dintre jucătorii lui Reghecampf, ar fi sărbătorit exagerat, chiar în direcția băncii tehnice a adversarilor. Inițial s-a produs doar un schimb de replici și îmbrânceli, însă spiritele au explodat după terminarea meciului.

Jandarmeria a oprit, cu greu,încăierarea

Imediat după fluierul final, terenul s-a umplut de oameni care se alergau și se împingeau. Fotbaliști, membri ai staffurilor și inclusiv spectatori coborâți din tribune au început să se lovească între ei.

Forțele de ordine au intrat în fugă pentru a încerca să oprească violențele, dar abia după câteva minute au reușit să readucă situația sub control. În toată nebunia, un participant la încăierare chiar a urmărit un cameraman care filma incidentele.

Reghecampf a putut fi văzut în mijlocul terenului, vizibil iritat și gesticulând, în timp ce scena se desfășura în jurul său. Videoclipul a apărut, la scurt timp, pe rețelele de socializare.

Al-Hilal continuă să joace în Rwanda deoarece războiul civil din Sudan nu le permite să evolueze pe propriul stadion.Următorul meci al echipei antrenate de Reghecampf este programat pentru 26 noiembrie, de la ora 18:00, împotriva formației Police.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate