Petrolul Ploieşti a câștigat cu FCU Craiova 1-0, în faza play-out a Superligii

0
Publicat:

Petrolul Ploieşti a învins FCU 1948 Craiova cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, acasă, într-un meci din prima etapă a fazei play-out a Superligii de fotbal, scrie Agerpres. 

Petrolul Ploieşti - FCU 1948 Craiova FOTO: Facebook/official.fcpetrolul

Unicul gol al partidei a fost înscris de Jair (62), cu un şut deviat în propria poartă de Vlad Achim.

Petrolul Ploieşti a mai avut două ocazii notabile, una prin Paul Papp (27), care a trimis puţin pe lângă poartă cu capul, şi Jair (30), care a reluat cu umărul, la centrarea lui Sergiu Hanca, iar mingea a lovit bara transversală.

Cea mai bună ocazie a oaspeţilor a fost semnată de Vlad Achim (73), care a şutat de la distanţă, dar portarul Lukas Zima a respins de sub transversală.

Florin Stângă a debutat cu dreptul ca antrenor interimar la Petrolul Ploieşti.

FCU Craiova a ajuns la şapte etape consecutive fără victorie (un singur punct obţinut), ultimele două eşecuri fiind cu Nicolo Napoli pe bancă.

Petrolul este după patru eşecuri consecutive.

În sezonul regulat, cele două echipe şi-au împărţit victoriile, Petrolul a câștigat cu 4-3 acasă, iar FCU Craiova cu 2-0.

FC Petrolul Ploieşti - FCU 1948 Craiova 1-0 (0-0), Stadion ''Ilie Oană'' - Ploieşti

A marcat: Jair (62).

Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti);

arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ);

al patrulea oficial: Andrei Antonie (Bucureşti)

Arbitru video: Bogdan Dumitrache (Bucureşti);

arbitru asistent video: Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti)

Observatori: Teodora Albon (Cluj-Napoca) - CCA, Ioan Mărginean (Alba Iulia) - LPF

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!