Bilanțul violențelor de la meciul Bulgaria - Ungaria. Ce a declanșat furia suporterilor GALERIE FOTO

0
Publicat:

Aproximativ 60 de poliţişti şi suporteri au fost răniţi, joi seara, la Sofia, în cursul incidentelor violente produse cu ocazia meciului dintre selecţionatele de fotbal ale Bulgariei şi Ungariei (2-2), disputat cu porţile închise, în preliminariile Euro 2024, au anunţat autorităţile bulgare, citate de AFP.

De partea protestatarilor, "24 de răniţi au fost examinaţi de personalul medical, dintre care şapte spitalizaţi pentru traumatisme craniene, între care fracturi şi iritaţii legate de spray-urile cu piper", a indicat Katia Sungarska, purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă din capitala Bulgariei. În rândul poliţiei s-au înregistrat 33 de răniţi, printre care "unii grav răniţi", conform responsabilului ajdunct Stefan Ivanov. Totodată, 33 de suporteri "ultras" au fost arestaţi.

Plasat sub condiţii de maximă securitate, meciul s-a încheiat la egalitate, 2-2, permiţând naționalei din Ungaria să obţină calificarea la turneul final al Euro 2024. Suporteri veniţi din toată Bulgaria au făcut deplasarea pentru a cere demisia preşedintelui Federaţiei, Borislav Mihailov, aflat la comanda forului bulgar de specialitate de 18 ani.

Vor să îl dea jos pe președintele federației

Petarde, fumigene, sticle de bere şi chiar pietre sau semne de circulaţie au fost aruncate de protestatari, care au incendiat şi o maşină de poliţie, în cursul unor incidente considerate rare în această ţară din Balcani. Din cauza tensiunilor anticipate, meciul, programat iniţial la Plovdiv, a fost transferat în ultimul moment în capitala Sofia, desfăşurându-se fără public.

Nemulţumirea fanilor a continuat să se accentueze din cauza rezultatelor slabe ale echipei naţionale, care nu s-a calificat la nicio competiţie importantă şi a asistat la un val de schimbări de selecţioneri în ultimele două decenii. Ultimul turneu final disputat de Bulgaria datează de la Euro 2004 din Portugalia. În actualele preliminarii, vecinii de la sud nu au obținut nicio victorie și sunt pe ultimul loc într-o grupă cu Ungaria, Serbia, Lituania și Muntenegru.

Controversatul preşedinte al federaţiei, Borislav Mihailov, fost portar al Generației de Aur cu care Bulgaria a ajuns în semifinalele Campionatului Mondial din 1994, a demisionat în 2019, dar a revenit asupra deciziei.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie