Atlético a câştigat Supercupa Spaniei în urma victoriei la limită în faţa rivalei Real Madrid. Diego Simeone, trimis în tribune din cauza unui gest nesportiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mario Mandzukic (stânga), eroul celor de la Atletico în meciul de vineri. FOTO: Reuters

Atlético Madrid a învins vineri rivala Real Madrid, scor 1-0, în a doua manşă a Supercupei Spaniei, succes în urma căruia echipa antrenată de Diego Simeone câştigă primul trofeu al acestui an competiţional.

Jucătorii lui Diego Simeone au început foarte ofensiv partid, iar golul lor a fost marcat în al doilea minut al partidei de unul din jucătorii transferaţi în această vară, croatul Mario Mandzukic.

Prima ocazie a echipei Real Madrid a venit în minutul 25, moment în care James Rodriguez a trimis un şut pe poarta lui Atlético, dar apărată de Moya. Jucătorii lui Simeone au avut mai multe ocazii până la sfârşitul primei reprize, dar o altă şansă importantă de gol o are Gareth Bale de la Real Madrid, galezul şutând din interiorul careului, dar mingea trece milimetric de stâlpul drep al porţii.

Cristiano Ronaldo nu a fost titular, acesta fiind introdus la începutul reprizei a doua în locul lui Toni Kroos pentru a da un plus de prospeţime în atac. Netitularizarea sa a fost decisă din cauza accidentării pe care portughezul o suferise în meciul tur.  

Ronaldo şi coechipierii săi au încercat egalarea, dar Atlético s-a închis bine, a contraatacat, fiind aproape de mărirea avantajului. Cu toate acestea, a doua manşă s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru Atletico, iar supercupa merge la echipa antrenată de Diego Simeone.

Arbitrul central Fernandez Borbalan l-a trimis în tribune pe Simeone, după ce argentinianul a avut o altercaţie cu arbitrul de rezervă, Antonio Santos. Nemulţumit că al patrulea oficial nu îl lăsa pe un jucător de-al său să intre mai repede pe teren şi nici nu-l băga în seamă, antrenorul lui Atletico i-a dat o palmă peste ceafă lui Santos.

Real Madrid şi Atlético Madrid au remizat, scor1-1, în prima manşă a Supercupei Spaniei disputată marţi pe stadionul Santiago Bernabeu.

Penultima partidă dintre principalele echipe  ale Madridului a avut loc pe 24 mai, în finala ediţiei 2013-2014 a Ligii Campionilor. Atunci, Real Madrid s-a impus cu scorul de 4-1 după prelungiri şi a reuşit astfel să câştige trofeul de campioană europeană. Odată cu acest  succes, Real Madrid a câştigat pentru a zecea oară  în istoria clubului cel mai important trofeu european.

Echipele de start:

Atletico Madrid: Moyá - Juanfran, Miranda, Godín, Siqueira - Tiago, Gabi - Koke, Raúl García, Griezmann - Mandzukic

Real Madrid: Casillas - Carvajal, Varane, Ramos, Coentrão - Modric, Kroos, Xabi Alonso - James, Benzema, Bale

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume