Selena Gomez, la un pas de moarte în urma unei complicaţii după transplantul de rinichi: „Sunt foarte speriată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Selena Gomez a anunţat în 2014 că a fost diagnosticată cu lupus FOTO Getty Images

Francia Raisa, tânăra care i-a donat cântăreţei Selena Gomez (25 de ani) un rinichi, susţine că artista a fost la un pas de moarte după operaţia de trei ore pe care a avut-o anul trecut.

Într-un interviu pentru publicaţia W, Raisa, prietena artistei şi cea care i-a donat un rinichi, a mărturisit că intervenţia medicală a fost la un pas să devină fatală, potrivit The Independent.

„Nu voiam să mănânc sau să beau nimic. Selena a avut şi ea o complicaţie. La câteva ore de la operaţie m-am trezit şi am văzut un mesaj de la ea în care mi-a scris: «Sunt foarte speriată. Rinichiul meu era foarte activ, dar când m-am mişcat mi s-a spart o arter㻓, a povestit Raisa. 

Astfel, Selena Gomez a intrat din nou în operaţie. Medicii i-au luat o venă din picior pentru reconstrucţia unei noi artere. „Ar fi putut să moară“, a declarat tânăra donatoare. 

Asaltată cu întrebări despre dispariţia ei de pe scenă, Selena Gomez şi-a şocat anul trecut fanii când a dezvăluit că a trecut printr-un transplant de rinichi, în urma complicaţiilor provocate de lupus, boala autoimună de care suferă. Artista a postat pe Instagram o serie de fotografii, una din sala de operaţie în care apare alături de prietena ei cea mai bună, actriţa Francia Raisa (29 de ani), care i-a donat unul din rinichii săi, şi alte două în care îşi arată operaţia.

„Sunt conştientă cu unii dintre fani au observat că stau departe de viaţa publică. Am descoperit că am nevoie de un transplant de rinichi. A fost ceea ce mi-a trebuit pentru starea mea de sănătate“, scria Selena Gomez. 

Selena şi Francia Raisa au vorbit într-un interviu pentru NBC News despre detaliile emoţionante care au condus la procedura medicală. Cântăreaţa a mărturisit cu lacrimi în ochi că ar fi murit dacă n-ar fi existat prietena ei, care s-a oferit în mod voluntar să-i doneze organul atunci când rinichii Selenei au cedat. 

„Ajunsesem în punctul în care era o chestiune de viaţă şi de moarte. Rinichii mei erau terminaţi. Asta era situaţia şi nu am vrut să apelez la nicio persoană din viaţa mea. Aceea a fost ziua în care am ajuns acasă şi ea s-a oferit voluntar“, a povestit cântăreaţa. 

De când a avut transplantul, Selena Gomez a lucrat la sezonul doi al serialului „13 Reasons Why“ şi la viitorul său album. În februarie a confirmat că se tratează pentru anxietate şi depresie.

Artista a fost întotdeauna deschisă şi a făcut declaraţii în repetate rânduri despre suferinţele prin care trece din cauza bolii pe care o are. De asemenea, în 2014, Selena a anunţat, printr-un comunicat de presă, că este nevoită să facă o pauză în carieră pentru a se putea lupta cu boala. 

„Am descoperit că anxietatea, atacurile de panică şi depresia pot fi efecte secundare ale lupusului, o boală care generează şi aşa destul de multe complicaţii. Vreau să fiu pro-activă şi să mă concentrez pe menţinerea stării de sănătate şi a fericirii mele şi am decis că cea mai bună soluţie pentru mine este să iau o pauză în carieră“, a spus Selena Gomez în acel moment.

Selena Gomez, care a devenit celebră încă din adolescenţă, când a jucat în perioada 2007-2012 în serialul „Wizards of Waverly Place/Magicienii din Waverly Place“ difuzat de Disney Channel, a anulat, de asemenea, jumătate din turneul ei „Stars Dance“, în 2014, după ce a fost diagnosticată cu lupus.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani