Maisie Williams, actriţa din „Urzeala Tronurilor“: „Cei care au citit cărţile lui George R. R. Martin se comportă ca nişte snobi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maisie Williams a vorbit despre fanii mai puţin plăcuţi ai serialului„Urzeala Tronurilor“, în care interpretează personajul Arya Stark FOTO Facebook

Actriţa Maisie Williams, interpreta personajului Arya Stark din „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones“, critică fanii „răutăcioşi şi snobi“ ai cărţilor lui Goerge R. R. Martin, „Cântec de Gheaţă şi Foc/ Song of Fire and Ice“, pe care se bazează serialul produs de HBO, relatează independent.co.uk.

Tânăra actriţă, în vârstă de 17 ani, a criticat, într-un interviu pentru TV Line, persoanele care au citit cărţile lui George R.R. Martin şi cunosc firul narativ al poveştii, pentru că scot la iveală, în mod intenţionat, detalii legate de intrigă, pe care restul lumii nu are de unde să le ştie.

„Sunt atât de sătulă să intru pe internet şi să-i văd pe toţi cei care au citit cărţile purtându-se ca nişte snobi, pentru a spune ulterior că, de fapt «nu este spoiler, cărţile au fost lansate cu ani în urmă». Nu ai putea, oare, să nu mai fii absurd pentru o secundă şi să-i laşi şi pe ceilalţi oameni să se bucure de serial?“, a spus actriţa.

Maisie Williams, care nu ştie nici ea ce i-a rezervat viitorul personajului său, Arya Stark, din „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones“, a mai spus că, din punctul ei de vedere, astfel de oameni „simt că au un drept asupra serialului, pentru că au citit cărţile înainte“, acest lucru fiind de înţeles, însă, ceea ce nu poate să înţeleagă este de ce sunt oamenii „atât de răutăcioşi.“

Legat de hotărârea recentă a producătorilor „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones“ de a exlcude din serial personajul Lady Stoneheart, reîncarnarea mamei ucise a curajoasei Arya, Catelyn Stark, Williams a spus: „Îmi plac momentele de genul ăsta, deoarece cititorii cărţilor cred că ştiu ce urmează în serial, dar apoi, producătorii schimbă scenariul. Este foarte amuzant să observăm reacţiile lor, care sunt mereu aceleaşi: «asta nu s-a întâmplat în cărţi, serialul a devenit foarte prost.» Oameni ăştia sunt doar nesiguri pe ei, pentru că s-au obişnuit să cunoască evoluţia serialului.“

Al cincilea sezon din „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones“ va debuta, pe micile ecrane, în 2015. Recent, HBO, producătorul seriei, le-a făcut o surpriză fanilor serialului când a anunţat numele actorilor care se alătură distribuţiei din sezonul cinci.


 

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €