Lauryn Hill, condamnată la trei luni de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa R&B şi fosta membră a trupei The Fugees, Lauryn Hill, a fost condamnată la trei luni de închisoare pentru evaziune fiscală,având de plătit suma totală de un milion de dolari, formată din taxe federale şi de stat.

Sentinţa originală care i-a fost dată era de trei ani de închisoare, dar în ultimul moment a reuşit să plătească aproape 900.000 de dolari, potrivit „Business Insider“.

„Aceasta nu este o persoană care se află în faţa Curţii fără niciun ban“, a declarat judecătoarea Madeline Cox Arleo, după ce i-a dat câteva săptămâni la dispoziţie să îşi plătească datoria. Ea a precizat: „Acest lucru este o delincvenţă. Contează ceea ce faci, nu ce zici, iar în cazul de faţă niciun effort nu a fost depus pentru plata taxelor.“

Câştigătoarea premiului Grammy a postat vineri pe Tumblr un link către cea mai recentă melodie a ei de ani de zile, pe nume „Neurotic Society“.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Accident pe centura Capitalei. Șase persoane au ajuns la spital după un accident între un microbuz și un camion
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Alexandre Grimaldi, fiul cel mare al Prințului Albert de Monaco, a impresionat la Monte Carlo alături de Eva Longoria
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!