Devin Ratray, actorul care l-a jucat pe fratele lui Kevin în Singur Acasă, a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia

Devin Ratray, actorul care a interpretat rolul lui Buzz McCallister în franciza Singur Acasă, fratele lui Kevin (Macaulay Culkin), a fost arestat în statul american Oklahoma după un incident care a avut loc la începutul lunii, informează revista People.

Acesta a fost acuzat de violenţă domestică şi vătămare corporală, după ce ar fi încercat să-şi stranguleze partenera. Incidentul ar fi avut loc la începutul lunii decembrie.

Statul Oklahoma a emis mandatul de arestare marţi, iar cauţiunea lui a fost stabilită la 25.000 de dolari. Potrivit autorităţilor locale, actorul s-a predat singur miercuri, apoi a fost eliberat pe cauţiune, scrie Digi24.

Victima a declarat poliţiei că s-au certat într-un bar, apoi a ieşit şi a plecat spre camera lor de hotel. Ratray a venit la hotel, iar acolo a avut loc atacul. Potrivit postului Oklahoma News 4, care citează o declaraţie, victima nu reuşea să respire, în timp ce era stragulată şi mâna acuzatului îi acoperea gura.

Un reprezentant al lui Devin Ratray a declarat anterior pentru TMZ că cei doi s-au certat, însă a negat că ar fi existat un conflict fizic.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham