Câștigătoarele sezonului 6 de la „America Express“: „Ne-am ridicat, ne-am sprijinit și ne-am răbdat“

0
Publicat:

Laura Giurcanu (27 de ani) și Sânziana Negru (36 de ani) sunt marile câștigătoare ale sezonului 6 din America Express - Drumul Soarelui.

Laura Giurcanu și Sânziana Negru sunt marile câștigătoare Arhivă personala

Ele au ajuns primele la Irina Fodor, devansându-i pe cei doi copii ai Andreei Esca, Aris și Alexia, care și-ar fi dorit și ei să iasă învingători din această competiție. Și Giulia Anghelescu și Vlad Huidu au fost printre preferații la podium, însă aceștia au fost eliminați în ediția difuzată de Antena 1 pe 26 decembrie.

Laura și Sânziana sunt extrem de fericite și abia și-au găsit cuvintele să le mulțumească tuturor pentru această experiență. Ele știu că nu ar fi reușit una fără cealaltă să câștige competiția „America Express” și marele premiu în valoare de 30.000 de euro.

S-a încheiat cea mai intensă, grea, și frumoasă experiență de viață pe care am trăit-o vreodată. Iar noi am câștigat. Dar trofeul îl merită în egală măsură și echipele cu care am jucat etapa finală. A fost o reală plăcere să vă descoperim și să învățăm de la voi ce înseamnă să ai 20 de ani și să fii extrem de răbdător, cumpătat și extrem de competitiv sau ce înseamnă să ai o relație de 17 ani și să formezi real o echipă în orice. Vă mulțumim Aris și Alexia, Giulia și Vlad, sunteți un exemplu pentru noi", a scris pe Instagram, Sânziana Negru, imediat după anunțarea câștigătorilor la TV.

„De obicei, te înscrii la concurs ca să îl câștigi, noi am plecat la America Express neștiind ce ne așteaptă, visam la trofeu ca orice altă echipă de jucători, dar ne entuziasma mai mult noul, aventura și faptul că trăim împreună aceste lucruri. Timp de 55 de zile și nopți, Laura mi-a fost mamă și tată, soră, iubit și prietenă. N-a fost nimeni în afară de ea, când mi-a fost rău, când mi-a fost foame, când plângeam, când îmi număram vânătăile, sau când eram nedormită și cu puterile la pământ. Ne-am ridicat, ne-am sprijinit și ne-am răbdat. Noi două. Da, ca oricare din noi, am avut și momente de slăbiciune, în care poate nu am fost cele mai bune, multe momente de frustrare și neputință, pe care le-am gestionat așa cum am știut în situațiile date, dar nu am renunțat niciodată. Și ne-am bucurat că trăim, în fiecare moment. Puțini înțeleg ce presupune cu adevărat experiența America Express, dar mulți o comentează, că e cel mai ușor", a mai adăugat Sânziana Negru.

Citește întregul articol în ClicK!

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”