Cristian Mungiu, cineastul care a schimbat regulile Oscarului, despre pelicula ,,După dealuri”: ,,Simţeam nevoia să mă detaşez de adevărata poveste”

Regizorul român Cristian Mungiu a ajuns pe lista scurtă a premiilor Oscar, pentru filmul ,,După dealuri”, însă, din câte se pare, personalitea sa artistică a avut un impact asupra premiilor Academiei Americane de Film, cu ceva timp înainte ca filmul să fie selectat.

În 2007, producţia ,,4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a fost premiată cu Palme d'Or la Cannes, clasându-se înaintea multor filme remarcabile, dar nu a reuşit să se încadreze pe lista scurtă a Oscarurilor, ceea ce a generat o mare nemulţumire în rândul fanilor cinematografiei internaţionale.

Filmul din 2007 a fost unul dintre cele mai bune, dintr-un număr de pelicule aclamate. Acestea au dus la anumite schimbări în procesul de votare.

Controversa a forţat înfiinţarea unui comitet executiv special, ce are rolul de a ,,salva" producţiile care, altfel, ar fi ignorate de votanţii ceva mai conservatori.

Efectele deciziei s-au văzut chiar de curând, pentru producţia ,,Dupa dealuri" care a fost inclusă pe lista scurta a nominalizărilor pentru premiile Oscar 2013. Este prima dată când un film românesc reuseşte această performanţă.

Filmul va fi lansat în SUA, în primăvara acestui an.

Pelicula ,,După dealuri” spune povestea unei tinere care ajunge în mijlocul unei comunităţi religioase ortodoxe, o mănăstire în care prietena sa cea mai bună se călugărise.

Un interviu cu cineastul Cristian Mungiu a fost publicat în revista The Wrap, de către jurnalistul Steve Pond şi poate să fie citit, în continuare.

Ai urmărit controversa creată în jurul filmului ,,4,3,2”, care nu a ajuns pe lista scurtă, la Oscar, dar a schimbat sistemul de votare, pentru filmele străine?

Cristian Mungiu: Am aflat că regulile au fost schimbate, într-adevăr. Oamenii au fost foarte dezamăgiţi şi în România.

Şi americanii au fost dezamăgiţi.

Cristian Mungiu: Unii dintre ei chiar au scris despre asta, ceea ce ne-a bucurat. Dar a trebuit să le explic românilor că regulile jocului trebuie respectate, aşa cum trebuie acceptate şi diferenţele de opinie şi de gust, în ceea ce priveşte filmul. Modul nostru de a înţelege filmul nu este, neapărat, acelaşi cu felul în care este perceput în America şi trebuie să acceptăm asta. Nu poţi crea divergenţe, din cauza gusturilor diferite. Dacă, vreodată, vom realiza ceva apropiat de gustul românilor, aceştia vor şti să aprecieze.

Ce înseamnă, mai exact, ,,modul vostru de a înţelege filmul”?

Cristian Mungiu:  Este ceva ce noi luăm foarte în serios, în România. Ne gândim foarte mult la responsabilităţile pe care le avem, ca producători de filme şi încercăm să nu manipulăm publicul.

Care ar fi, de fapt, esenţa cinmatografiei? Studenţii ar trebui să fie învăţaţi despre asta, în universităţi, dar este extrem de dificil să dai un răspuns satisfăcător. Nu înseamnă doar să spui o poveste, pentru că asta ţine de scris. Nu înseamnă doar imagine, pentru că şi fotografia se foloseşte tot de arta imaginii.

Nu înseamnă doar lumină, pentru că asta avem şi în pictură şi nici despre muzică nu este vorba.

Cinematografia înseamnă multe lucruri la un loc, dar pentru mine înseamnă, în primul rând, să înţeleg felul în care trece timpul.

Nicio altă artă nu se foloseşte de măsura timpului, aşa cum o face cinematografia.

Am dezvoltat un mod de a povesti întâmplările, pe când lucram ca jurnalist şi scriam texte literare scurte, ceea ce, mai târziu, s-a transformat în stilul meu de a realiza scenarii. Asta înseamnă structurarea informaţiei şi s-a răsfrânt şi asupra procesului de captare a imaginii.

Nu folosesc editare video. Filmez o scenă de la cap la coadă, chiar dacă este o metodă foarte complicată.

Încerc să evit să îmi etalez personalitatea, de-a lungul procesului de producţie. Nimeni nu îmi subliniază, în viaţa de zi cu zi, că un anumit detaliu este mai important decât un altul, de aceea nu voi face nici eu asta, cu spectatorul.

Succesul filmului ,,4,3,2” a făcut dificilă alegera următorului subiect?

Cristian Mungiu: Da, acela este un film foarte puternic şi a fost primit extrem de bine. A trebuit să mă gândesc ce avea să urmeze şi, dintr-odată, a devenit mult mai complicat, deoarece oamenii vor avea mereu tendinţa să compare un produs nou cu unul anterior lui.

Nu am putut să schimb radical felul în care am înţeles cinematografia, dar am vrut ca acţiunea din următorul meu film să se petreacă în timpurile noastre, nu în perioada dictaturii comuniste. Am trecut de la a reda o acţiune desfăşurată pe durata a 24 de ore, la o acţiune întinsă pe mai multe zile, ceea ce este mult mai complex.

Ai ales povestea unei tinere care ajunge să fie isterică, vizitându-şi o prietenă, în mănăstire, lucrurile culminând cu o formă de exorcizare a fetei respective, de către un preot şi maicile din acea comunitatea conservatoare.

Cristian Mungiu: Da, a fost vorba despre un caz cunoscut în România, foarte mediatizat. Toţi regizorii români şi chiar câţiva regizori străini, de exemplu Polanski, îşi puseseră în minte să facă un film, după acea poveste. A fost un subiect foarte popular, controversat, chiar dacă presa a exagerat cu datele, spunând că preotul ar fi crucificat-o pe tânără, însă nu a fost vorba despre asta.

Era vorba despre multă ignoranţă, incompetenţă, sărăcie, superstiţie şi circumstanţe nefevorabile. Am decis să fac un film, după mai mulţi ani de la acel incident, dacă nimeni altcineva nu avea să abordeze subiectul.

Dar ai schimbat, într-un fel povestea.

Simţeam nevoia să mă detaşez de adevărata poveste.

Cristian Mungiu: În anumite momente am realizat că nu aveam control asupra acţiunii reale, de aceea am păstrat  esenţialul, dar am modificat idee, în mare parte, deoarece filmul trebuia să ilustreze valorile generale ale umanităţii şi nu doar pe cele specifice unei situaţii particulare.

Ce poziţie adopţi, faţă de religie?

Sunt ortodox, după cum sunt botezaţi toţi românii. Dar nu am primit o educaţie religioasă, am descoperit singur anumite lucruri. Intenţia nu a fost cea de a face un film pro sau împotriva religiei, ci, poate, despre religie. Pentru mine, religia este fundamentul a tot ce se întâmplă. Adevărata poveste o oferă oamenii, viaţa de zi cu zi şi felul în care ei reuşesc să facă faţă unor provocări.

În acea comunitate eşti învăţat că este bine să nu îţi pui prea multe întrebări. Într-un final, realizezi că responsabilitatea şi vina sunt cât se poate de personale, de aceea este cel mai bine să iei propriile decizii.

Cel mai greu a fost ca, în timpul filmării, să fac faţă mai multor forme de credinţă religioasă existente în rândul membrilor echipei de filmare şi actorilor. Am vrut să evit ca oamenii să creadă că noi ne-am jucat cu lucruri care, pentru ei, sunt sacre.