VIDEO Legea Roşia Montană, mărul discordiei în USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darius Vâlcov, preşedintele Comisiei Roşia Montană FOTO Mediafax

Comisia parlamentară înfiinţată special pentru a dezbate proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană lucrează cu frâna de mână trasă. În urma disensiunilor dintre liberali şi social-democraţi, Comisia specială a decis joi să amâne votarea raportului final pentru luni după-amiază, când speră să ajungă la o înţelegere.

Dezbaterea pe proiectul de lege s-a terminat joi seară, însă votul a fost programat pentru luni după-amiază, astfel încât toţi cei 19 membri ai Comisiei să fie prezenţi, dar şi pentru că opiniile liberalilor sunt total diferite de cele ale social-democraţilor.

Tocmai de aceea, negocierile s-au purtat atât în sala de şedinţă, cât şi pe holuri. De pildă, deputatul PNL Mircea Dolha s-a plâns, joi, de faptul că membrii Comisiei caută nod în papură proiectului de lege. „Am luat o pauză, pentru a stabili un mod de lucru mai rapid, să găsim o formulă, să nu ne cramponăm de o virgulă, de un punct“, a spus el. Senatorul PSD Gabriela Firea, pe de altă parte, l-a acuzat că dezinformează presa şi a subliniat că „dezbaterea e importantă“.

Neînţelegerile din comisie au continuat şi la nivel înalt. Liderul PNL, Crin Antonescu, a avut joi o întâlnire-fulger cu premierul Victor Ponta, la sediul USL, dar nu au ajuns la niciun consens. „Discuţiile sunt în Comisie, nu am discutat foarte mult cu premierul despre acest lucru. Am luat act de faptul că luni în această Comisie trebuie să se dea un vot final. Poziţia PNL o cunoaşteţi, nu se schimbă, nu am discutat pe fond această chestiune cu premierul“, a declarat Antonescu.

Prezenţa la şedinţe, motiv de conflict

Asigurarea cvorumului necesar pentru continuarea lucrărilor a fost o altă problemă care le-a dat bătăi mari de cap parlamentarilor. Miercuri, Comisia a avut o şedinţă care a durat 10 ore şi s-a încheiat aproape de miezul nopţii „Foarte mulţi colegi au spus că, de joi până luni, nu pot veni. Lucrează în teritoriu.

Eu vă spun ce au spus ei. Sunt mulţi colegi care se duc, se întorc, mai au şi alte probleme. Nu ştiu cine a plecat şi cine se întoarce. După cum vedeţi, sunt prezent. Fiecare membru răspunde pentru acţiunile sale, dar avem cvorum şi, în condiţii extreme, şedinţa s-ar putea amâna până luni”, a declarat Darius Vâlcov (PSD), preşedintele Comisiei Roşia Montană, încă de miercuri.

De altfel, şedinţa de miercuri, care ar fi trebuit să fie ultima întâlnire a Comisiei Roşia Montană, a fost suspendată din lipsă de cvorum, în timp ce trei dintre membri discutau pe holurile Parlamentului. Deşi au fost înregistraţi ca absenţi, mai mulţi parlamentari din Comisie erau pe holurile parlamentului. Gabriela Firea şi Florin Iordache  (ambii de la PSD) negociau, târziu, în noapte, cu Tudor Ciuhodaru şi Constantin Popa (ambii de la PPDD).

La scurt timp după ce senatorul PPDD Constantin Popa şi senatorul PSD Gabriela Firea au ieşit pe hol pentru a purta o discuţie, Vâlcov a anunţat că dezbaterile nu mai pot continua. Coincidenţa a fost remarcată de liberali, care l-au acuzat pe Constantin Popa că fraternizează cu social-democraţii. Deşi Popa a fost filmat când discuta cu Firea, el a negat orice schimb de mesaje cu aceasta şi a pretins că a fost victima unui joc de culise. „Am ieşit pe hol cu domnul doctor (n.r. - Tudor Ciuhodaru), să ne consultăm. Până ne-am consultat, ne-am trezit cu sala goală“, a explicat el absenţa.

Negocierile Comisiei Roşia Montană, purtate şi pe holuri

Soarta proiectului, în mâinile PPDD

Comisia specială este alcătuită din 8 parlamentari PSD, 5 liberali, 2 de la UDMR, 2 de la PPDD, unu de la minorităţi şi unu de la PC. În prezent, cei cinci liberali din comisie votează împotriva proiectului, alături de cei doi reprezentanţi de la UDMR şi de cel al minorităţilor. Astfel, dintre cei 19 membri ai Comisiei, cei opt social-democraţi din comisie au afirmat că sunt indecişi, dar surse politice au declarat, pentru „Adevărul“ că aceştia ar înclina în favoarea aprobării proiectului de lege venit de la Guvern, cu amendamentele propuse de parlamentarul PSD Florin Iordache.

În aceste condiţii, cei doi reprezentanţi PPDD, Tudor Ciuhodaru şi Constantin Popa, sunt cei care pot înclina balanţa în favoarea sau împotriva adoptării proiectului. Popa a participat, miercuri, pentru prima dată la şedinţa Comisiei Roşia Montană, pentru a-l înlocui pe Haralambie Vochiţoiu, plecat din ţară.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Ponta şi Antonescu, întâlnire de urgenţă pe tema Roşia Montană. Comisia a amânat din nou votul pe proiectul de lege

Război rece la Comisia Roşia Montană. Şedinţa, suspendată din lipsă de cvorum

Comisia Roşia Montană, aproape de o nouă amânare. Vâlcov: Unii membri au plecat să rezolve probleme personale

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie