Vicepreședinte PNL, critici la adresa ministrului liberal de Finanțe: Boloș se consultă doar cu Ciolacu. Uneori imaginea noastră nu este chiar bună

0
Publicat:

Virgil Guran, vicepreședinte PNL, a afirmat, luni, în cadrul unui interviu radiofonic, că ministrul de Finanțe Marcel Boloș se consultă doar cu premierul Marcel Ciolacu, iar imaginea partidului este afectată de unele acțiuni ale sale.

Virgil Guran: Am avut discuții în partid cu Marcel Boloș FOTO MEDIAFAX

Eu înțeleg foarte bine mediul de afaceri și cred eu că unele lucruri sunt un pic grăbite. Într-adevăr trebuie terminat cu evaziunea fiscală, dar de multe ori aceste măsuri afectează în primul rând tot pe cei care plătesc, nu pe cei care nu plătesc, Cred eu că aici trebuie gândit mai bine în privința măsurilor de combatere a evaziunii fiscale, pentru că uneori, aceste măsuri îngreunează activitatea economică și îngreunează activitatea oamenilor de afaceri, care de fapt duc țara înainte, prin taxe, impozite, prin dezvoltare” a declarat Virgil Guran, la RFI, cu privire la introducerea e-TVA, care a scos luni în stradă sute de manifestanți în fața Guvernului.

Vicepreședintele PNL crede că unele acțiuni ale ministrului de Finanțe Marcel Boloș au afectat imaginea partidului.

Eu cred că Marcel Boloș se consultă doar cu Marcel Ciolacu și premierul dă direcția cu ce are de făcut și într-adevăr, Marcel Ciolacu nu se consultă cu partidul și de multe ori, acest lucru dăunează imaginii Partidului Național Liberal, din păcate. Pentru că nu înțelege că uneori că, de fapt mediul de afaceri trebuie susținut în mod deosebit și că PNL se adresează în primul rând mediului de afaceri. (...) Asta este. Uneori imaginea noastră nu este chiar bună, din cauza unor acțiuni ale ministrului Boloș. (...) Am avut discuții în partid cu ministrul dar eu cred că colaborează doar cu Marcel Ciolacu în această privință. Nu vreau să o arunc pe Marcel Ciolacu cu aceste decizii, dar sunt direcționate din acea parte”, a spus Guran, întrebat dacă ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, are de dat explicații în fața PNL, deoarece au fost și alte măsuri pe care le-a luat și a fost criticat că nu se consultă cu partenerii sociali, și dacă afectează partidul acest comportament.

Patronatul Antreprenorilor Contabili din România (PACR) vor protesta luni în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a atrage atenţia asupra climatului economic marcat de „haos legislativ şi incertitudine fiscală”, solicitând totodată schimbări fundamentale în politica fiscală a ţării.

Potrivit PACR, publicarea a OUG 69/2024 și OUG70/2024 fără nici un fel de consultare publică și aprobarea acestora în doar două zile reprezintă doar un vârf al problemei. „Aceste ordonanţe, care includ măsuri precum e-TVA şi e-Factura, nu sunt doar exemple de digitalizare prost implementată, ci şi manifestări ale unui sistem care ignoră complet principiile democraţiei şi ale dialogului social. Este revoltător cum se poate modifica o lege organică printr-un OUG, fără consultare, fără transparenţă şi fără respect”, au transmis ei.  

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online