Premierul se dezice de afirmațiile lui Dragoș Sprînceană: „Nu există un emisar al lui Ciolacu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marcel Ciolacu spune că declarațiile lui Dragoș Sprînceană nu implică o poziție oficială a statului român, menționând însă că a apelat la mai mulți români din SUA pentru deschiderea relațiilor cu administrația americană.

FOTO Guvernul României

„Părerile exprimate în spațiul public de diverși cetățeni români care nu au nicio calitate oficială sunt pur personale și nu implică o poziție a statului român. Pozițiile oficiale ale României sunt întotdeauna transmise prin canale instituționale, în strânsă legătură cu Președinția și Ministerul Afacerilor Externe. Prioritățile politicii externe românești rămân, așadar, neschimbate.

Prin urmare, nu există niciun „emisar al lui Ciolacu”, există însă mulți români din diaspora – antreprenori, medici, specialiști IT etc, cu care am vorbit în ultima perioadă și care s-au arătat dispuși să deschidă diverse canale de comunicare prin prisma conexiunilor pe care le au atât în Statele Unite, cât și în Europa.

Avem milioane de români în Diaspora și fiecare dintre ei, prin ceea ce face zi și zi, poate fi un foarte bun „emisar” al țării noastre. La fel cum polonezii au apelat la diaspora lor pentru a crește vizibilitatea propriului stat, la fel voi proceda și eu cu oricine este dispus să sprijine activ România.

Între a face ceva pentru țara mea și a mă jeli continuu pe rețelele sociale ca unii și alții, aleg să acționez. Cei care ne-au ținut ani de zile pe la ușa Schengen sunt cei care ne dau astăzi lecții despre ce trebuie sau nu trebuie făcut”, a transmis premierul.

Precizările premierului vin în contextul scandalului declanșat în jurul emisarilor pe care afirma recent că i-ar fi trimis în SUA. Dragoș Sprînceană, om de afaceri stabilit în SUA de peste 20 de ani și unul dintre personajele cu care a confirmat că a vorbit Marcel Ciolacu, a spus, la Digi 24, duminică seară, că SUA ar trebui „să ignore un pic mesajele României, pro-Ucraina și pro-Franța, deoarece avem un președinte interimar care nu va mai conta într-o lună sau o lună și jumătate”.  

Omul de afaceri a mai susținut că președintele francez Emmanuel Macron vrea continuarea războiului din Ucraina, având mai multe poziționări contrare celor oficiale ale României.  „Direcția Statelor Unite către Ucraina este oprirea războiului. Domnul Bolojan a declarat public că va fi întotdeauna alături de Ucraina, orice ar fi. Înseamnă că facem exact ce spune Franța”, a mai spus Dragoș Sprînceană.  

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui țării prin trimiterea de emisari în Statele Unite. Reacția vine în urma altor acuzații la adresa premierului, dar și în urma unui avertisment dat de fostul șef de stat cu privire la posibilitatea ca Statele Unite ale Americii să nu recunoască alegerile din România. 

Premierul a declarat la începutul lunii că a trimis doi emisari în SUA, dintre care stabilit deja peste ocean. Ulterior a venit cu clarificări, afirmând că, de fapt, „vor fi sute de emisari” și că-și dorește ca actualul candidat susținut de coaliție la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu să „transforme acest lucru într-un fenomen”.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare