Liviu Negoiță își anunță candidatura la Primăria Capitalei din partea PUSL: „Bucureștiul este un oraș părăsit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Negoiță își anunță candidatura la alegerile pentru Primăria Capitalei, criticând liderii actuali ai coaliției și pe actualul primar interimar. 

Liviu Negoiță FOTO Inquam / Octav Ganea

Sunt consilier general. PUSL are 10% din ce înseamnă Consiliul General. Cea ce înseamnă că cetățenii ne-au creditat cu votul lor și avem un cuvânt de spus în Consiliul general. Vă anunț că am hotărât să candidez la Primăria Capitalei. Văzând ceea ce se întâmplă mi-am dat seama că Bucureștiul este făcut încă o dată sandviș de clasa politică. (...) Îmi doresc susținerea bucureștenilor”, a spus Liviu Negoiță într-o conferință de presă.

Motivele candidaturii sale

„Ce m-a determinat? (...) Bucureștiul este un oraș părăsit și asta m-a determinat să îmi anunț candidatura”, a spus Liviu Negoiță într-o conferință de presă. 

Liviu Negoiță a prezentat câteva argumente ale candidaturii sale, explicând că centrul istoric și implicit Curtea Veche sunt astăzi abandonate: „Există 97 de monumente istorice, care la un cutremur de 6,2 grade devin moloz. Primăria Capitalei ar fi trebuit să consolideze aceste clădiri și nu a consolidat nici măcar una”.  

El a criticat actualii lideri politici, inclusiv pe primarul interimar Stelian Bujduveanu:

„Ne batem joc cu actuala administrație de la București și cea trecută. Am văzut căutarea unor soluții de a fluidiza traficul în București, cum s-a anunțat că se va interzice accesul camioanelor de transport marfă. După ce am avut practic 5 ani de mandat cu Nicușor Dan, care practic a interzis eliberarea autorizațiilor de construire și Bucureștiul a devenit un oraș închis, astăzi avem de-a face cu altă interdicție, să nu mai circule camioanele de marfă (n. r. - propunerea lui Stelian Bujduveanu, primar interimar). Ne vom trezi numai cu interdicții, atâta timp cât nu am rezolvat infrastructura”. 

Potrivit acestuia, USR ar trebui să plece din coaliție. „PUSL cere ieșirea de la guvernare a USR. (...) Numai scandal am văzut la oamenii ăștia. (...) Este cel puțin necolegial să depui o plângere penală”, a spus el referitor la plângerea penală depusă de un membru USR împotriva guvernului, pentru a obliga Executivul să organizeze alegerile. 

„Sunt argumente care îmi spun că aș putea să administrez acest oraș”

„Sunt primarul care a făcut 21 de grădinițe și școli. Sunt acela care a făcut parcul Alexandru Ioan Cuza. Deci sunt argumente care îmi spun că aș putea să administrez acest oraș”, a mai spus el, anunțând că începe strângerea de semnături vineri, 17 octombrie. 

Alegerile, în lipsa unei decizii a guvernului, ar trebui organizate în mod normal în primăvara anului viitor, explică acesta. 

Cine este Liviu Negoiță

Liviu Negoiță este, în prezent, președinte al organizației PUSL București. El a fost membru al Partidului Democrat (PD) și al PDL. A avut două mandate de parlamentar în perioada 1996-2000 și 2012-2016, iar între 2004 și 2012 a fost primar al Sectorului 3 al Bucureștiului, obținând tot două mandate. 

După demisia, în 2009, a premierului Emil Boc, Liviu Negoiță a fost desemnat de președintele Traian Băsescu pentru funcția de premier, însă nu a reușit să formeze o majoritate parlamentară, iar cabinetul pe care l-a propus nu a fost învestit.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!