Iohannis: Ar trebui sau nu să participe şi procurorul general la şedinţele CSAT? Corupţia şi crima organizată reprezintă ameninţări la adresa securităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis FOTO Eduard Enea

În contextul atentatului terorist de la Paris, preşedintele Klaus Iohannis declară că nu doar terorismul reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale, ci şi corupţia şi crima organizată. De aceea, preşedintele lansează în spaţiul public ideea ca procurorul general să devină membru CSAT.

„Nu numai terorismul, dar şi corupţia şi crima organizată reprezintă ameninţări la adresa securităţii naţionale a oricărui stat, iar procurorii se află în prima linie a luptei împotriva reţelelor ilegale de orice fel. Am lansat recent o temă de dezbatere: ar trebui sau nu să participe şi procurorul general la şedinţele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării?“, scrie Iohannis, pe pagina sa de Facebook.

Prezent la şedinţa în care, printre altele, membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi-au ales o nouă conducere, preşedintele Klaus Iohannis a avut mai multe propuneri, care au stârnit controverse atât în societatea civilă, cât şi în rândul specialiştilor în drept. Preşedintele Klaus Iohannis a prezidat şedinţa, având astfel prima ieşire oficială în calitate de şef al statului.

Klaus Iohannis a afirmat că procurorul general al României ar trebui să fie membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), precizând că acest lucru ar putea să fie făcut în perspectiva consolidării sistemului judiciar.

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, s-a arătat de acord cu această iniţiativă şi a declarat că nu este nevoie de modificarea Constituţiei pentru ca şeful Ministerului Public să fie membru CSAT.

Tiberiu Niţu este însă contrazis de fostul Avocat al Poporului, prof. univ. Gheorghe Iancu. ”Nu văd ce legătură au atribuţiile procurorului general cu CSAT. Ca urmare, este nevoie de o revizuire a Constituţiei care să facă o legătură cu activitatea procurorului. În nicio ţară din lume CSAT nu are atribuţii legate de activitatea procurorului. Eu am fost procuror şi ştiu ce trebuie să facă un procuror. În niciun caz să apere ţara”, a declarat pentru ”Adevărul” prof. unv. Gheorghe Iancu.

Sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris a fost vizat miercuri de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate şi soldat cu victime, relatează cotidianul francez 20 Minutes în ediţia electronică. 12 persoane au fost ucise, dintre care 10 sunt jurnalişti, alţi doi fiind poliţişti.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews