Geoană: "Cei care au un interes politic să se abţină. Acum vorbim de omul Năstase"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană FOTO Adevărul

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat că salută sfârşitul calvarului fostului premier şi-i îndeamnă pe toţi cei care au un interes politic în jurul acestui subiect să se abţină pentru că în centrul atenţiei se află omul Adrian Năstase.

"Orice om de bună credinţă cred că salută sfârşitul acestui calvar şi nu pot decât să mă gândesc la bucuria pe care familia şi prietenii şi colegii o au în aceste momente. Încurajez pe toţi cei care au un interes politic în jurul acestui subiect să şi-l reţină pentru că acum vorbim de omul Adrian Năstase", a declarat Geoană. În plus, acesta i-a adresat şi un mesaj fostului premier.  "Mă bucur foarte mult Adrian că  aceste zile cumplite au luat sfârşit şi sper să ai parte de zile frumoase în viaţa bogată pe care o ai în faţa ta", a mai spus Geoană.

Întrebat dacă Adrian Năstase este aşteptat să se întoarcă în partid, Geoană a răspuns: "Există două dimensiuni. Una emoţională şi este firesc ca mai mulţi colegi să-l aştepte în partid. Există şi o dimensiune juridică care trebuie respectată. De aceea revin şi spun că trebuie să ne bucurăm că un om politic este în libertate şi să-i dăm răgaz. Sunt convins că şi colegii din celelalte partide politice nu vor transforma acest moment într-unul de polemică".

Completul care judecă cererea de eliberare condiţionată a fostului premier Adrian Năstase a hotărât eliberarea acestuia. Doi judecători din cei trei ai completului au fost de acord ca fostul premier să iasă din închisoare.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică