Boagiu, despre criticile lui Băsescu: PDL face opoziţie, sunt legi care revin la Parlament de la CC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prim-vicepreşedintele PDL, Anca Boagiu FOTO Adevărul

Prim-vicepreşdintele PDL Anca Boagiu a declarat, sâmbătă, referitor la criticile aduse PDL de către Traian Băsescu, că democrat-liberalii fac opoziţie, una dintre dovezi fiind că o serie de legi au ajuns din nou Parlament în urma contestaţiilor depuse de către PDL la Curtea Constituţională.

Boagiu a fost întrebată, sâmbătă, după ce a votat la alegerile din PDL Bucureşti în vederea desemnării candidatului formaţiunii la prezidenţialele din 2014, cum comentează criticile pe care Traian Băsescu le-a adus recent celor din PDL.

„Facem opoziţie şi faptul că o serie întreagă de legi au fost întoarse până la urmă prin contestaţa făcută de PDL la Curtea Constituţională este una dintre dovezi. Faptul că până la urmă activitatea noastră este cea care guvernează stoparea unor abuzuri pe care Victor Ponta le face este o dovadă. Dar cred că aici este nevoie de o unificare a tuturor vocilor care să susţină o luptă împotriva abuzurilor şi a luptei împotriva democraţiei pe care o duce Victor Ponta şi asta trebuie să fie preocuparea tuturor celor care susţin dreapta“, a precizat Boagiu.

Ea a arătat că bătălia nu este, de data asta, cu PDL, ci trebuie să fie cu PSD şi cu PNL.

„Bătălia nu este, de data asta, nici cu PDL şi nici cu membrii PDL, bătălia astăzi trebuie dată cu PSD şi cu PNL, cei care în fiecare zi abdică de la princiipiile statului de drept“, a adăugat Boagiu.

Ea a mai fost întrebată despre faptul că pe unul dintre pereţii din sediul PDL Bucureşti Sector 2 se afla un afiş cu preşedintele Traian Băsescu.

„În toate sediile de partid veţi găsi istoria partidului şi politicile partidului şi prezenţa domnului preşedinte Traian Băsescu. PDL a fost şi va rămâne un partener în tot ceea ce înseamnă apărarea statuilui de drept în România, în tot ceea ce înseamnă lupta împotriva corupţiei şi menţinerea României în UE“, a explicat Anca Boagiu.

Materiale pe aceeaşi temă:

Codul Penal a fost trimis la CCR

Preşedintele Vasile Blaga a anunţat joi că PDL a sesizat Curtea Constituţională (CCR) cu privire la modificările aduse Codului Penal de către Parlament.

INTERVIU Traian Băsescu, despre modificarea Codului Penal: E o tentativă de hoţie ordinară

Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“, preşedintele României, Traian Băsescu, a făcut o amplă radiografie a evenimentelor scandaloase petrecute în această săptămână în Parlamentul României.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?