Video 16 iulie: Ziua în care a avut loc primul test nuclear din istoria umanității VIDEO

0
Publicat:

La 16 iulie 1940 s-a născut interpretul de muzică populară Tiberiu Ceia, iar în anul 1999 a murit John F. Kennedy Jr. În aceeași zi, dar în anul 2020, a murit actorul George Paul Avram.

Jon Lord a murit la 16 iulie 2012. Foto: Arhivă

16 iulie 1940: S-a născut interpretul de muzică populară Tiberiu Ceia 

Tiberiu Ceia a murit la 29 martie 2023. Foto: Arhivă

Născut la Timișoara, Tiberiu Ceia a început să cânte de la vârsta de doar cinci ani, însă a debutat în anul 1967 pe scena Operei din Timișoara. A studiat la Școala Tehnică Financiară timp de doi ani, ulterior alegând să urmeze Facultatea de Filologie din cadrul Universității din Timișoara. 

A fost profesor de Limba și Literatura română, director de școală, director de Ansamblu artistic, redactor șef și director la Studioul TVR Timişoara. 

Amintim câteva dintre piesele sale: „Frumoasă vecina noastră”, „Cruce albă de mesteacăn”, „Busuioc de prin Banat” și „Tot așa mă bate gândul”. 

Interpretul de muzică populară a murit la 29 martie 2023. 

16 iulie 1945: A avut loc primul test nuclear 

La 16 iulie 1945 a avut loc primul test nuclear, la Alamogordo, în sudul New Mexico. Testul, denumit Trinity, a fost efectuat cu o bombă pe bază de plutoniu, considerată atât de ingineri, cât şi de oamenii de ştiinţă, mai complexă decât cea pe bază de uraniu. 

16 iulie 1976: S-a născut prezentatorul TV Șerban Huidu

Șerban Huidu s-a născut la 16 iulie 1976. Foto: Arhivă

Șerban Huidu a devenit cunoscut datorită emisiunii „Cronica Cârcotașilor”, pe care a prezentat-o alături de Mihai Găinușă. Acesta a absolvit Facultatea de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Capitală.  

În 1997, Șerban Huidu a început emisiunea „Cronica Cârcotașului” la Radio 21, iar în anul 2000 „Cronica Cârcotașilor” debuta pe micile ecrane. 

16 iulie 1992: Prima ședință a CNA 

În luna iulie a anului 1992 s-a desfășurat prima ședință a Consiliului Național al Audiovizualului, unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale. 

În cadrul acestei ședințe a fost ales președinte Titu Raveica. 

16 iulie 1999: A murit John F. Kennedy Jr.

Născut la 25 noiembrie 1960, John F. Kennedy Jr., fiul președintelui John F. Kennedy, a murit la vârsta de doar 38 de ani după ce avionul pe care îl pilota s-a prăbușit în Atlantic.  

Acesta era însoțit de soția Carolyn Bessette și cumnata sa, Lauren Bessette. John F. Kennedy pilota aeronava care avea să-i ducă la nunta verișorului său, Rory Kennedy, însă a dispărut fără urmă. Trupurile lor au fost găsite de scafandri pe fundul Atlanticului la 5 zile după ce aeronava a dispărut. 

16 iulie 2012: A murit fondatorul trupei Deep Purple, Jon Lord

Jon Lord s-a născut la 9 iunie 1941. Foto: Arhivă

Născut la 9 iunie 1941, Jon Lord a colaborat pe parcursul carierei sale cu alte trupe, precum Whitesnake și Paice, Ashton & Lord. Acesta a fost o prezență constantă în Deep Purple până în anul 2002, când a părăsit definitiv trupa.  

În plus, Lord a fost coautor al multor piese de succes ale formației britanice, inclusiv al hitului „Smoke On The Water“. De asemenea, formația a fost inclusă în Cartea Recordurilor la categoria „Cea mai zgomotoasă trupă din lume”. Cea mai cunoscută compoziţie a artistului britanic a fost „Concerto for Group and Orchestra", care a fost interpretată pentru prima oară la Royal Albert Hall în 1969.  

În anul 2009, Jon Lord a concertat la București. 

16 iulie 2020: A murit actorul George Paul Avram 

George Paul Avram s-a născut la 31 martie 1940. Foto: Arhivă

Născut la 31 martie 1940, George Paul Avram a devenit cunoscut datorită rolului interpretat în serialul de televiziune „Toate pânzele sus”. Actorul a fost nevoit să părăsească țara în anul 1987 din pricina unor represalii la care a fost supus de un director din cadrul Ministerului Culturii, însă s-a întors în România în anul 2005. 

Din filmografia sa amintim: „Actorul și sălbaticii”, „Aurel Vlaicu”, „Nea Mărin miliardar”, „Mitică Popescu” și „Restul e tăcere”. 

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile