Rămas bun de la Tiberiu Ceia. Programul funerariilor marelui artist al folclorului din Banat VIDEO
0Toți cei care l-au admirat pe Tiberiu Ceia, i-au ascultat cântecele, iar apoi le-au păstrat în căldura sufletului, îi pot aduce un ultim omagiu vineri, 31 martie 2023, la Ansamblul Banatul din cadrul Centrului de Cultură și Artă din Timișoara.

Interpretul de muzică populară din Banat Tiberiu Ceia a murit la vârsta de 82 de ani. Cei care vor să își ia rămas bun de la marele artist o pot face vineri, 31 martie 2023, între orele 11.00 și 19.00, la Ansamblul Profesionist Banatul din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, de pe strada E. Ungureanu nr. 1 din Timișoara.
De la ora 20.00, sicriul va fi depus la Capela din Cimitirul Eroilor. Sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 12.00, pe platoul din Cimitirul Eroilor, Calea Sever Bocu, va avea loc slujba de înmormântare.
„Vă așteptăm să fim împreună cu Tiberiu Ceia în pragul Tăcerii veșnice, cu mulțumiri și respect pentru bucuria și bogăția dăruite nouă, publicului… de-a lungul timpului”, a transmis artista de muzică populară Liliana Laichici.
La catafalcul marelui artist bănățean va fi deschisă și o Carte de condoleanțe în care cei prezenți își vor putea nota gândurile, sentimentele și amintirile despre maestrul Tiberiu Ceia.
Viața marelui artist bănățean
Tiberiu Ceia, cel mai de seamă reprezentant al muzicii populare din Banat, s-a născut pe data de 16 iulie 1940 în Timişoara. Primele cântece le-a auzit în casa de la mama sa venită din Bihor şi de la tatăl sau de la Oraviţa.
Talentul l-a moştenit de la ambii părinţi, dar şi de la bunici. Bunicul din partea mamei avea un glas superb, iar cel din partea tatălui era corist şi cânta în fanfara Vărădiei de lângă Oraviţa.
Avea doar cinci ani când a început să cânte prin casă odată cu muzica Ioanei Radu şi a Mariei Lătăreţu, în timp ce acestea erau difuzate la Radio.
Tot cinci ani avea când, la Gradina Capitol din Timişoara, Tiberiu Ceia a cântat ”Cruce albă de mesteacăn”, cântec învăţat de la tatăl său.
Debutul oficial a avut loc în anul 1967, pe scena Operei din Timişoara.
După terminarea Liceului „C.D. Loga” din Timişoara, a urmat Şcoala Tehnică Financiară timp de doi ani. Apoi a mers la Universitatea din Timişoara, unde visul sau era să termine Facultatea de Filologie. În 1967 a devenit profesor de limba şi literatura română, şi tot atunci a cântat în cadrul emisiunii de televiziune „Dialog la distanţă”, în concursul dintre Timişoara şi Iaşi.
La meseria de profesor a renunţat după 12 ani, timp în care a fost profesor şi la gimnaziu, şi la liceu. În perioada aceea începuse să fie chemat la spectacole. În 1978 a plecat definitiv din învăţământ. A ales scena concertând alături de ansamblul Doina Oltului sub îndrumarea directorului Gheorghe Stan. Au urmat o serie de colaborări cu majoritatea orchestrelor din ţară.
Tiberiu Ceia şi-a iubit munca, concepţia, creaţia. A fost director de şcoală, director de Ansamblu artistic, redactor şef, apoi director la Studioul TVR Timişoara.
A rămas la TVR Timişoara în postura de realizator al emisiunii Cântecul de acasă, pe canalul 3 al TVR, împreună cu tânăra sa colaboratoare Felicia Stoian şi mai tânărul Ioan Popa.
Albume: “Mă dusei la Vărădie”, “Tot așa mă bate gîndul”, “Doi Voinici din lumea mare” (împreună cu Ion Dolănescu), “Dragu Mami-i să cînt prin sat”, “Tiberiu Ceia”, “Glas de clopot”, “Tiberiu Ceia -1980”, “Glasul meu nu-i de vânzare”, “M-am gîndit, lume, să-ți cînt”, “Frumoasă vecina noastră”, “Bănățeanu cât ii viu”, “Mi-o fost drag în viața mea”. Compilații: “Fonoteca de Aur”, “Tiberiu Ceia și invitații săi”, “Frumoasă Vecina Noastră”.