Un nou aeroport va fi construit în regiunea Galaţi – Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Flight Refund

Autoritatea Aeronautică din România a avut discuţii anul acesta cu reprezentanţii consiliilor judeţene din Galaţi şi Brăila şi va intra în parteneriat pentru construcţia unui aeroport regional în zona respectivă, a transmis, joi, directorul general, Nicolae Stoica.

„În 2020 am încheiat anul financiar cu o pierdere de 16 milioane de lei. Am fost forţaţi să luăm măsuri. Am mers pe un buget aprobat cu o pierdere de 14,8 milioane de lei şi cu măsuri active. Am înţeles că, pentru a ne putea reveni, trebuie să ne modernizăm. Am luat măsuri de modernizare. Am înţeles totuşi că prin aceste măsuri voi avea duşmani, schimbând radical direcţia autorităţii. Mi-am asumat. Ne-am digitalizat 90% dintre procese. Singurele documente ale Autorităţii care se mai semnează prin semnătură olografă sunt cele care ţin de resursa umană", a spus Stoica, la Conferinţa Anuală şi Adunarea Generală a Asociaţiei Aeroporturilor din România, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, instituţia a fost supusă unei reorganizări şi au fost eliminate posturile ineficiente, care doar generau costuri.

„Ne-am reorganizat. Am eliminat posturi care erau ineficiente şi doar generau costuri. Ne-am întors faţa către industrie. Am înţeles că noi, ca să ne dezvoltăm, trebuie să ajutăm industria, partenerii din aviaţie să se dezvolte. Am semnat un protocol de colaborare cu Consiliul Judeţean Braşov şi ROMATSA pentru finalizarea aeroportului Braşov şi certificarea lui. În acest protocol noi ne desfăşurăm funcţia de supervizare, participăm la şedinţe grupuri de lucru tocmai pentru a scurta timpul. Este în avantajul nostru. Cu cât mai repede se finalizează aeroportul cu atât mai repede vom avea venituri suplimentare. Toate aceste măsuri au făcut ca, în anul 2021, deşi cu venituri reduse, Autoritatea să finalizeze anul cu profit, fără ca niciun angajat al autorităţii să meargă în şomaj", a explicat şeful Autorităţii.

Nicolae Stoica a precizat că în cursul acestui an a avut discuţii cu consiliile judeţene din Galaţi şi Brăila pentru construcţia a încă două aeroporturi în zonă.

„Anul acesta am avut discuţii cu alte două consilii judeţene şi vom intra iar în parteneriat pentru construcţia unui aeroport Galaţi-Brăila", a subliniat el.

Totodată, din septembrie, România va avea un reprezentant în Consiliul ICAO.

„La alegerile din septembrie, vom avea un reprezentant în Consiliul ICAO. Încă nu este desemnat, domnul vicepremier, ministru al Transporturilor o va face, cred eu, cât de curând, pentru că alegerile sunt în septembrie. Avem o şansă enormă şi de reprezentare în plan internaţional. Trebuie să ne mişcăm. Dvs încercaţi să vă dezvoltaţi, noi vă suntem alături, participăm la orice întâlnire în ceea ce priveşte finalizarea proiectelor dvs. Este şi în interesul Autorităţii să le finalizaţi cât mai repede", a susţinut Stoica.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!