Taiwanul vrea să producă cipuri în Lituania. Care este motivul şi cât va investi

0
Publicat:

Taiwanul, cel mai mare furnizor mondial de semiconductori, va investi peste 10 milioane de euro pentru producţia de cipuri în Lituania, a anunţat luni şeful reprezentanţei Taiwanului la Vilnius, transmite Reuters.

Taiwanul va investi 10 milioane de euro pentru producţia de cipuri, Foto: Shutterstock

Institutul pentru tehnologie şi cercetare industrială din Taiwan va coopera cu producătorul lituanian de componente electronice Teltonika pentru a pune la punct capacităţile tehnologice în domeniul semiconductorilor ale ţării baltice, a precizat Eric Huang, şeful reprezentanţei Taiwanului la Vilnius, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, vor fi oferite, de asemenea, un număr de peste 20 de burse de pregătire tehnică în Taiwan pentru lituanieni.

,,Acesta nu este un troc (în schimbul permisiunii Lituaniei de deschidere a reprezentanţei Taiwanului). Motivul este acela că Taiwanul ar dori să colaboreze cu Lituania pentru a consolida rezilienţa lanţului nostru democratic de aprovizionare, în faţa coerciţiei exercitate de regimurile autocratice", a adăugat oficialul taiwanez.

Conform sursei citate, în luna noiembrie a anului trecut, Lituania a permis Taiwanului să îşi deschidă o ambasadă de facto la Vilnius, o decizie care a nemulţumit China, care consideră insula Taiwan o parte din teritoriul său naţional.

Ulterior, Beijingul şi-a restrâns relaţiile diplomatice cu Lituania, a limitat schimburile comerciale şi a presat companiile multinaţionale să întrerupă legăturile cu mica ţară baltică a cărei populaţie este de 2,8 milioane de locuitori.

La începutul acestui an, Taiwanul a lansat un fond de investiţii în valoare de 200 de milioane de euro şi o facilitate de împrumut cu o valoare de un miliard de euro pentru Lituania şi alte ţări din Europa Centrală şi de Est.

Prima investiţie de capital în Lituania, în valoare de 10 milioane de euro, ar urma să se finalizeze până la începutul anului următor, a precizat Eric Huang, adăugând că primele împrumuturi cu o valoare de nouă milioane de euro vor fi eliberate până la finele lunii noiembrie.

De asemenea, Taiwanul a eliberat licenţe de import pentru produse lactate, ouă şi produse din peşte provenite din Lituania şi până la finele anului ar putea elibera şi licenţe pentru importul de carne de vită din mica ţară baltică.

Tot luni, Lituania şi-a inaugurat propria sa reprezentanţă din Taiwan.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine