Statul, un mare angajator. Aproape 20.000 de posturi scoase la concurs de la începutul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajatorii din sectorul public au scos pe piaţă aproape 20.000 de locuri de muncă de la începutul anului şi până în prezent, cu cele mai multe posturi în luna august, respectiv 5.000 de opţiuni, dublu faţă de aprilie, arată o analiză publicată, miercuri, de o platformă de recrutare online.

Locurile de muncă la stat sunt și cele mai căutate FOTO: Arhivă

  Potrivit eJobs, cel mai mare angajator de stat a fost sistemul de sănătate, cu aproape 7.500 de poziţii deschise în spitale, clinici, sanatorii sau direcţii de sănătate.Lista este continuată de instituţiile din educaţie, care au avut 5.300 de joburi postate, iar Guvernul a fost al treilea cel mai mare angajator din acest sector, cu 5.000 de locuri de muncă.

Datele arată, totodată, că Bucureşti domină clasamentul naţional al angajărilor la stat, cu 3.500 de posturi disponibile, urmat de Cluj - cu 1.200 de joburi postate de instituţiile publice, Timiş (puţin peste 900) şi Iaşi (aproape 900).La polul opus s-au situat judeţele: Giurgiu (142 de locuri de muncă), Caraş-Severin (149), Covasna şi Olt (tot sub 200 de posturi vacante).

"Una dintre specificităţile aparatului de stat este legată de tipul contractelor încheiate cu angajaţii, respectiv aproape 90% dintre contracte sunt permanente. Numărul celor temporare este de aproximativ 2.000", se menţionează în analiza de specialitate.

La începutul acestui an, numărul de posturi ocupate din sectorul public era de aproape 1,3 milioane.În acest moment, pe platforma eJobs.ro sunt disponibile 24.000 de locuri de muncă.  

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim