Șase mari furnizori de energie, amendați de ANRE pentru că au emis cu întârziere facturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șase mari furnizori de energie au fost amendați de ANRE pentru că au emis cu întârziere facturile către consumatori, a anunțat miercuri instituția.

Șase mari furnizori de energie au fost amendați de ANRE

„Așa cum am anunțat public, ca urmare a numeroaselor sesizări privind neemiterea facturilor de energie electrică, am demarat acțiuni de control la principalii furnizori de energie electrică”, a declarat miercuri, Dumitru Chiriță, președintele ANRE.

Acțiunile de control au avut ca tematică verificarea modului în care, în perioada 01.04.2022 – 30.09.2022, furnizorii și-au respectat obligația de a emite facturi conform perioadei de facturare convenită cu clienții finali.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că furnizorii controlați nu și-au respectat obligațiile legale, respectiv au emis cu întârziere sau nu au emis facturi de energie electrică după fiecare perioadă de facturare, aceștia fiind sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 380.000 lei, după cum urmează:

• ELECTRICA FURNIZARE 120.000 lei

• HIDROELECTRICA 70.000 lei

• CEZ VÂNZARE 60.000 lei

• E.ON ENERGIE ROMÂNIA 50.000 lei

• ENEL ENERGIE 50.000 lei

• ENEL ENERGIE MUNTENIA 30.000 lei

„Vom continua să monitorizăm respectarea prevederilor legale în vigoare pentru a remedia acele încălcări care afectează consumatorii de energie electrică și gaze naturale”, a încheiat președintele ANRE.

În luna ianuarie a.c., ministrul Energiei, Virgil Popescu, preciza că furnizorii care nu au întocmit corect facturile la energie, neţinând cont de legea plafonării preţurilor şi compensarea facturilor, pot fi sancţionaţi cu o amendă stabilită ca procent din cifra de afaceri.

„Vom lua măsuri ferme şi faţă de furnizorii care nu au întocmit facturile corespunzător, vom introduce neperceperea de penalităţi şi imposibilitatea debranşării. (...) Sunt 2 sancţiuni, una pe linia ANPC şi una pe linia ANRE. Ne gândim să punem şi în legea plafonării, suplimentar, o amendă ca procent din cifra de afaceri. Nu vorbim de o factură, două, trei, vorbim de milioane de facturi”, declarat atunci Virgil Popescu.

În completare, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a spus că toți clienţii nemulţumiţi trebuie să se adreseze furnizorilor. Dacă răspunsul nu elucidează problema, se pot adresa ANRE.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort