Cum poţi contesta decizia de impunere de la Fisc. Se pregătesc procese colective

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ANAF a pornit deja tăvălugul executărilor silite, trimiţând deja, într-o primă fază, decizii de impunere unor importante categorii de contributori. „Adevărul” vă explică, cu ajutorul specialiştilor, care sunt paşii de urmat pentru contestarea acestora şi, eventual, a chemării Fiscului în instanţă, pentru care se pregătesc deja procese colective.

Paşii de urmat pentru contestarea deciziilor de impunere sunt simpli şi uşor de urmat:

- Păstraţi plicul! Decizia se poate contesta în termen de 45 de zile de la primirea acestuia (ultima data ştampilată de pe plic);

- Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:

a) datele de identificare a contestatorului;

b) obiectul contestaţiei;

c) motivele de fapt şi de drept;

d) dovezile pe care se întemeiază;

e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calităţii de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.

- Contestaţia se depune la organul fiscal al cărui act administrativ este atacat şi nu este supusă taxelor de timbru.

Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

Se pregătesc procese colective. Ce pot invoca reclamanţii

Contribuabilii care consideră că se impune chemarea Fiscului în judecată pot depune singuri cererea în instanţă sau pot apela la un avocat specializat în litigi fiscale.

În plus, o mare parte dintre contribuabilii care au primit deja decizii de impunere pregătesc procese colective.

Avocaţii consultaţi de „Adevărul” spun că de cele mai  multe ori aceste decizii de impunere ale Fiscului sunt abuzive, ilegale şi mai ales neconstituţionale.

„Deciziile ANAF sunt abuzive pentru că sunt trimise la 5 ani de la momentul naşterii dreptului statului de a le emite. Dreptul efectiv al ANAF pentru emiterea deciziilor de impunere, spre exemplu pentru anul 2012, s-a născut la momentul lui 2013 când acel contribibuabil şi-a depus până la 31 martie 2013 decizia definitivă de impunere. În plus, toate deciziile emise de către ANAF sunt posibil nule absolut (neconstituţionale)  pentru lipsa semnăturii”, a explicat avocat Adrian Cuculis pentru „Adevărul”, precizând că o astfel de sesizare a fost trimisă deja Curţii Constituţionale.

Ce se întâmplă dacă CCR consideră neconstituţionale deciziile de impunere

În cazul în care Curtea Constituţională va considera drept neconstituţionale aceste decizii de impunere trimise de ANAF, instanţele vor trebui să se conformeze, iar toate sumele vor fi prescrise, contribuabilii fiind exoneraţi să le mai plătească.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie