CE va prezenta o lege europeană privind materiile prime critice, precum litiul, pentru a reduce dependenţa faţă de China

0
Publicat:

Comisia Europeană va prezenta o lege europeană privind materiile prime critice, precum litiul, pentru a reduce dependenţa faţă de China, a spus președintele CE Ursula von der Leyen.

Ursula von der Leyen, președintele CE. Foto Arhiva Adevărul

Oficialii europeni susţin ratificarea de acorduri cu ţări precum Chile, Mexic şi Noua Zeelandă şi doresc „un nou impuls” pentru negocierile cu state precum Australia şi India, în aşa fel încât Europa să nu fie dependentă de China, care controlează industria prelucrătoare la nivel mondial.

Fie că vorbim despre cipuri personalizate pentru realitatea virtuală sau despre unităţi de stocare pentru instalaţii solare, accesul la materii prime este decisiv pentru succesul transformării noastre într-o economie digitală durabilă. Litiul şi pământurile rare vor deveni în curând mai importante decât petrolul şi gazul. Numai în Europa, cererea de pământuri rare va creşte de cinci ori până în 2030. Problema este că în prezent o singură ţară domină aproape întreaga piaţă. Trebuie să evităm să ajungem din nou într-o stare de dependenţă, cum s-a întâmplat cu petrolul şi cu gazele”, a afirmat preşedinta Comisiei Europene miercuri, în Parlamentul European.

Ursula von der Leyen a subliniat că, în contextul în care China controlează la nivel mondial industria prelucrătoare prelucrând, în prezent, aproape 90 % din pământurile rare şi 60 % din cantitatea totală de litiu, Uniunea Europeană îşi îndreaptă atenţia către alte state. 

Acorduri cu Chile, Mexic şi Noua Zeelandă

Oficialul european intenţionează să propună ratificarea acordurilor cu Chile, Mexic şi Noua Zeelandă. Şi doreşte reimpulsionarea negocierilor cu parteneri precum Australia şi India.„Vom identifica proiecte strategice de-a lungul întregului lanţ de aprovizionare, de la extracţie la rafinare şi de la prelucrare la reciclare. Şi vom constitui rezerve strategice acolo unde aprovizionarea este în pericol. Iată de ce pot anunţa astăzi că vom prezenta o lege europeană privind materiile prime critice Ştim că această abordare poate da rezultate. În urmă cu cinci ani, Europa a lansat Alianţa pentru baterii. Şi, nu peste mult timp, două treimi din bateriile de care avem nevoie vor fi produse în Europa. Anul trecut am anunţat Actul european privind cipurile. Şi iată că prima gigaîntreprindere de cipuri va începe să funcţioneze în lunile următoare. Acum trebuie să repetăm acest succes. Acesta este şi motivul pentru care ne vom spori participarea financiară la proiectele importante de interes european comun. Iar în viitor voi susţine cu fermitate crearea unui nou Fond european al suveranităţii”, a mai anunţat Ursula von der Leyen.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată