Banca Mondială avertizează economiile emergente să stimuleze creşterea pentru a-şi achita datoriile

0
Publicat:

Costurile îndatorării ridicate „au schimbat dramatic” necesitatea stimulării creşterii economice lente de către ţările în curs de dezvoltare, a avertizat Banca Mondială.

Banca Mondială avertizează economiile emergente să stimuleze creşterea pentru a-şi achita datoriile

Cel mai recent avertisment al Băncii Mondiale vine într-un moment în care vânzările de obligaţiuni internaţionale ale guvernelor din ţările emergente au atins nivelul ridicat record de 47 miliarde de dolari în ianuarie, conduse de economiile emergente mai puţin riscante, cum ar fi Arabia Saudită, Mexic şi România.

Totuşi, unii emitenţi mai riscanţi au început să acceseze pieţele la dobânzi mai ridicate.

„Când vine vorba de împrumuturi, situaţia s-a schimbat dramatic. Este nevoie de o creştere economică mai rapidă. Dacă aş avea un credit ipotecar cu o dobândă de 10%, aş fi îngrijorat”, a afirmat Ayhan Kose, adjunctul economistului şef al BM, într-un interviu acordat Reuters, refuzând să comenteze asupra situaţiei individuale a ţărilor.

O creştere economică mai rapidă, în special un ritm mai ridicat decât costul îndatorării, s-ar putea dovedi greu de realizat, a adăugat Kose.

În raportul „Global Economic Prospects” publicat de Banca Mondială în ianuarie se arată că economia mondială va înregistra în perioada 2020-2024 cea mai slabă performanţă din ultimii 30 de ani, chiar dacă este evitată recesiunea. Creşterea globală ar urma să încetinească pentru al treilea an consecutiv, la 2,4%, înainte de a ajunge la 2,7% în 2025. Aceste rate sunt mult sub media de 3,1% din anii 2010.

Încetinirea este în special acută în economiile emergente, aproximativ o treime nu s-au redresat de la pandemie şi au un venit per capita sub nivelul din 2019.

O escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu reprezintă un risc negativ suplimentar, adăugându-se temerilor privind înăsprirea politicii monetare şi a comerţului mondial slab.

„Comerţul a fost un motor critic al reducerii sărăciei, şi, evident, pentru economiile emergente, o sursă critică de venituri”, a explicat Kose.

Acesta a avertizat că, în cazul în care creşterea rămâne lentă, unele economii emergente ar putea fi nevoie să-şi restructureze datoria, modificând scadenţa sau încheind acorduri cu creditorii pentru reducerea datoriei.

Mai devreme sau mai târziu unele state vor fi nevoie să-şi restructureze datoria şi va fi nevoie de un cadru legal. Asta nu se va întâmpla în modul sperat de comunitatea globală”, a apreciat oficialul BM.

Acesta a adăugat: „Dacă creşterea rămâne slabă şi se menţine înăsprirea condiţiilor de finanţare, nu va exista o cale uşoară pentru rezolvarea acestei probleme. Dar dacă prin magie creşterea accelerează, va fi ca un medicament”. 

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”