Banca Europeană de Investiții finanțează cu un miliard de euro construcția autostrăzii A1 Sibiu–Pitești
0Prim-ministrul Ilie Bolojan a primit astăzi, la Palatul Victoria, delegația Băncii Europene de Investiții (BEI), aflată în vizită în România cu prilejul semnării contractului de finanțare în valoare de 500 de milioane de euro, reprezentând prima tranșă dintr-un pachet total de un miliard de euro pentru construcția autostrăzii A1 Sibiu–Pitești.
În cadrul discuțiilor, șeful Guvernului a subliniat importanța consolidării cooperării cu BEI și cu alte instituții financiare europene, în strâns parteneriat cu Comisia Europeană. BEI s-a dovedit, de-a lungul timpului, un partener strategic important, contribuind la dezvoltarea României prin finanțări și asistență tehnică acordate unor proiecte cu impact asupra economiei.
Premierul a evidențiat faptul că, în contextul angajamentelor asumate privind traiectoria fiscal-bugetară, sprijinul BEI este important pentru cofinanțarea proiectelor deja incluse în planificarea bugetară națională, asigurând astfel continuarea și finalizarea investițiilor.
Un domeniu prioritar al cooperării îl reprezintă energia, unde România își propune să devină un hub regional. În acest sens, sunt necesare investiții în rețele inteligente, tehnologii de stocare și modernizarea infrastructurii de transport și distribuție. Consolidarea securității energetice și integrarea în rețelele europene presupun interconectări eficiente, proiecte transfrontaliere și alinierea la standarde comune.
De asemenea, prim-ministrul a propus extinderea colaborării pentru sprijinirea proiectelor derulate de autoritățile locale, care au nevoie de cofinanțare pentru finalizarea investițiilor aflate în implementare.
Reprezentanții BEI și-au exprimat disponibilitatea de a identifica instrumente suplimentare de sprijin, inclusiv pentru industria de apărare, și de a continua acordarea de asistență tehnică instituțiilor publice, mediului de afaceri și universităților.
500 milioane euro finanțare BEI pentru 122 km din autostrada Sibiu - Pitești
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare a semnat un contract de finanțare în valoare de 500 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții (BEI). Împrumutul este destinat construcției Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești – cel mai important proiect de infrastructură rutieră al României și prima autostradă care traversează Munții Carpați.
Cu o lungime totală de 122 km, Autostrada Sibiu–Pitești este împărțită în cinci secțiuni: Sibiu – Boița, Boița – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeș și Curtea de Argeș – Pitești. Proiectul face parte din rețeaua centrală de transport transeuropean (TEN-T) și din Master Planul General de Transport al României. Obiectivele principale ale investiției vizează: creșterea eficienței rețelei de transport, reducerea timpilor de călătorie, îmbunătățirea siguranței rutiere și conectarea mai bună a regiunilor din România la rețelele europene de transport.
Autostrada va asigura un coridor modern între vestul țării și Marea Neagră, sprijinind dezvoltarea economică și socială a comunităților locale și facilitând transportul de mărfuri și persoane în condiții moderne și sigure.
„Semnarea acestui contract reprezintă un o nouă dovadă a angajamentului nostru pentru sprijinirea dezvoltării regionale și crearea unei baze solide pentru creșterea competitivității României. Autostrada Sibiu–Pitești este o prioritate strategică la nivel național și un proiect de importanță europeană, care va stimula investițiile și va genera noi locuri de muncă. Beneficiile se vor resimți direct în economie și în viața de zi cu zi a cetățenilor, prin drumuri mai sigure și conexiuni mai rapide. Parteneriatul cu Banca Europeană de Investiții, bazat pe o colaborare de lungă durată, ne oferă condiții de finanțare avantajoase și sprijinul necesar pentru a finaliza acest obiectiv major”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Valoarea totală a proiectului Autostrada Sibiu–Pitești este estimată la aproximativ 5,5 miliarde de euro. Finanțarea provine din mai multe surse: fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020 și Programul Transport 2021–2027 (aproximativ 1,83 miliarde euro), bugetul de stat și împrumuturi acordate de Banca Europeană de Investiții (BEI). Potrivit estimărilor BEI, valoarea totală a proiectului, inclusiv TVA, ajunge la 6,716 miliarde euro.
„Aceasta este o investiție în oameni, siguranță și oportunități. Contribuim la realizarea unor călătorii mai rapide, mai sigure și mai accesibile pentru persoane și mărfuri. Proiectul va stimula competitivitatea și va conecta comunitățile, demonstrând că coeziunea europeană înseamnă prosperitate durabilă și incluziune socială”, a subliniat Ioannis Tsakiris, vicepreședintele BEI.
A doua parte a finanțării, în 2026
Continuarea finanțării este deja luată în calcul. Un al doilea contract, în valoare de 500 milioane euro, ar putea fi semnat în prima jumătate a anului 2026.
Proiectul Autostrăzii Sibiu–Pitești a început în martie 2020 și se estimează că va fi finalizat până în trimestrul IV al anului 2028. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii coordonează întreg procesul, iar implementarea este realizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Cheltuielile proiectului, echivalente sumelor împrumutului, vor fi incluse în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii/CNAIR, respectând alocările anuale de la bugetul de stat. Ministerul Finanțelor va efectua tragerile din împrumutul BEI, conform contractului de finanțare, iar banii vor fi folosiți pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice, în conformitate cu legea.
Împrumutul poate fi tras în termen de 3 ani de la semnarea contractului. Acesta poate fi utilizat în maximum 10 tranșe, fiecare de cel puțin 50 milioane euro. Condițiile financiare pentru fiecare tranșă (dobândă fixă sau variabilă, maturitate etc.) vor fi stabilite la momentul tragerii, respectând regulile BEI. Perioada maximă de rambursare este de până la 27 de ani pentru rambursarea în mai multe rate sau 16 ani dacă se rambursează într-o singură tranșă.
Anunțul împrumutului BEI a fost făcut în timpul vizitei în România a vicepreședinților Ioannis Tsakiris și Robert de Groot, care au discutat cu oficialii români prioritățile de finanțare pentru investiții sustenabile și creștere economică.
Au început lucrările propriu-zise la tunelul Robeşti din cadrul Autostrăzii Sibiu-Piteşti
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, miercuri, că au început lucrările propriu-zise la tunelul Robeşti, amplasat pe secţiunea 2 (Boiţa-Cornetu) a Autostrăzii Sibiu-Piteşti. Acesta are 900 de metri lungime, iar pe anumite zone se va apela la dinamitare subterană.
„Au început lucrările propriu-zise la tunelul Robeşti, amplasat pe secţiunea 2 (Boiţa-Cornetu) a autostrăzii Sibiu-Piteşti (A1)! Tunelul Robeşti va avea o lungime de 900 m, este construit cu metoda austriacă iar pe anumite porţiuni, unde a fost identificată rocă dură se va apela inclusiv la dinamitare subterană”, a transmis, miercuri, directrul general al CNAIR, Cristian Pistol.
Potrivit acestuia, asocierea de constructori turci (Mapa – Cengiz) este mobilizată pe acest sector al şantierului, pentru această fază, cu 30 de muncitori şi 10 utilaje specializate.
„Pe măsură ce activităţile vor evolua, numărul muncitorilor şi al utilajelor va creşte proporţional. Pe întreaga secţiune vor fi construite 7 tuneluri, din care cel mai lung va fi cel de la Câineni (1.520 m)”, a mai transmis Pistol.
Contractul pentru construcţia secţiuni 2 (31,33 km) a autostrăzii Sibiu – Piteşti are o valoare de 4,25 miliarde, este finanţat prin Programul Transport (Fonduri Europene Nerambursabile) şi trebuie finalizat în anul 2028.
Stadiu fizic al lucrărilor pe întregul şantier se apropie de 7%.