Victor Ponta s-a lansat în cursa prezidențială: „Suntem înapoi la anul 2012”
0Victor Ponta și-a prezentat, joi, programul pentru alegerile prezidențiale din luna mai, el urmând să candideze independent.

După eșecul din urmă cu zece ani la alegerile prezidențiale, când a fost bătut în finală de Klaus Iohannis, Victor Ponta se vede din nou președintele României. El și-a anunțat candidatura independentă și programul politic „România pe primul loc”, în care are o serie de promisiuni.
„Noi suntem înapoi la anul 2012. Oamenii și-au pierdut încrederea în guvern, președinte, economia merge din ce în ce mai rău, se îngheață pensiile, cresc taxele. Cel mai grav e ca s-au anulat voturi, ca în 2012. Atunci 90% dintre români au votat într-un referendum care a fost invalidat de CCR. Mai rău ca atunci, avem un război lângă noi. Avem un conflict neprevăzut și cu consecințe grave pentru România între partenerii noștri principali, între SUA și partenerii noștri occidentali”, a precizat Victor Ponta.
El spune că anularea alegerilor din decembrie 2024 a fost un eveniment șocant, lucru care l-a determinat să intre în cursa prezidențială.
„Vreau să vă asigur că de 10 ani am făcut tot ceea ce a ținut de mine să nu îi dezamăgesc pe cei cinci milioane de români care m-au votat și am încercat să îi înțeleg pe cei șase milioane care au votat împotriva mea, nu știu dacă pentru Klaus Iohannis. Sper ca acum românii să voteze pentru cineva, nu împotriva cuiva”, a spus Victor Ponta.
Ponta s-a autosuspendat din PSD și în programul său propune ca referendumurile naționale să devină de acum obligatorii. De asemenea, el vrea „închisoare pe viață pentru traficul de droguri și marea corupție”, menționând că se referă la „carteluri de droguri, rețele de mare corupție”, independență alimentară a României și „respect și demnitate pentru militari și polițiști”.
Tot joi, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a evitat să spună dacă Victor Ponta va fi dat afară din PSD. „Momentan să-și depună candidatura, după chem partidul și vom lua măsurile. Când trece de la vorbe la fapte, o sa chem partidul”, a declarat Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern.