Un fost europarlamentar îi propune lui Nicuşor Dan să candideze la prezidenţiale şi face apel la partidele pro-europene să-l susţină

0
Publicat:

Un fost europarlamentar face apel la Nicuşor Dan, primarul Capitalei, să-şi asume candidatura la viitoarele alegeri prezidenţiale care vor fi organizate şi le sugerează PSD, USR, PNL şi altor partide pro-europene să-l susţină.

Lui Nicuşor Dan i se propune să candideze la prezidenţiale. Foto arhivă
Lui Nicuşor Dan i se propune să candideze la prezidenţiale. Foto arhivă

Vineri seară, la câteva ore după ce CCR a decis că întregul proces electoral pentru alegerea preşedintelui va fi reluat la o dată stabilită ulterior de noul parlament, Vlad Gheorghe, fondatorul partidului DREPT şi fost europarlamentar are deja o propunere de candidat independent care să fie sprijinit de toate partidele pro-europene.

El îi cere primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, să-şi asume candidatura pentru funcţia de preşedinte, considerând că ar putea coagula în jurul său mai multe partide politice.

„Îi cer primarului independent al Capitalei, Nicușor Dan, să își asume o candidatură independentă la președinția României !

În aceste vremuri grele pentru România avem nevoie de cel care a reușit cu adevărat să unească pe toată lumea în jurul candidaturii sale.

Avem nevoie de un candidat cu adevărat independent, fără partid dar care a dovedit deja că poate să câștige bătălii grele.

Cu adevărat avem nevoie de Nicușor Dan”, scrie Vlad Gheorghe pe contul său de Facebook.

De asemenea, el le cere liderilor partidelor pro-europene, parlamentare și neparlamentare, „să înțeleagă momentul istoric și să îi sprijine candidatura independentă”.

„Le cer liderilor tuturor partidelor proeuropene, parlamentare și neparlamentare, să înțeleagă momentul istoric și să îi sprijine candidatura independentă.

Și vă cer și vouă, tuturor, să susțineți candidatura lui Nicușor Dan și să vă raliați în jurul său.

Avem nevoie unii de alții să trecem peste acest moment greu!”, îşi încheie mesajul fostul europarlamentar şi îi etichetează în postare pe  Elena Lasconi, Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Ludovic Orban, Eugen Tomac, Dragoș Pîslaru, Ramona Strugariu și Nicu Ștefănuță.

Alegeri prezidențiale 2024

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite