Cum așteaptă principalii candidați la prezidențiale rezultatele. De la apariții la TV și atmosferă relaxată, la dezamăgire greu de mascat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt ore de maximă încordare la sediile de campanie ale principalilor candidați. Nervii sunt întinși la maximum, iar unii dintre politicienii din staff-uri reușesc să ascundă încordarea, în timp ce pe chipul altora se citește deja dezamăgirea.

Ciolacu intră în turul 2, dar îl îngrijorează cine îi va fi contracandidat FOTO: Adevărul
Ciolacu intră în turul 2, dar îl îngrijorează cine îi va fi contracandidat FOTO: Adevărul

Rezultatele pe care operatorii de sondaje le-au livrat de-a lungul zilei au dictat atmosfera în rândul celor mai apropiați susținători ai candidaților. Cum ultimele date nu-l arată deloc într-o poziție favorabilă pe candidatul PNL Nicolae Ciucă, acesta fiind tot mai departe de turul 2, și atmosfera de la sediul PNL este una de dezamăgire. În special din Ardeal nu vin vești bune, primarii dând vina pe zăpadă pentru faptul că nu și-au mobilizat electoratul, deși la mijloc, cel mai probabil, e vorba și de nemulțumirea față de conducerea partidului.

Dezamăgire la sediul PNL FOTO: colaj Adevărul
Dezamăgire la sediul PNL FOTO: colaj Adevărul

La sediul partidului a avut loc o ședință de urgență, care a întârziat declarațiile prim-vicepreședintelui Rareș Bogdan. Acesta a făcut o declarație, vizibil iritat, în care a făcut apel la edilii liberali să salveze situația. Datele arată atât de rău încât liberalii iau în calcul un aranjament cu echipa Elenei Lasconi (care figurează pe locul 2 în unele dintre sondaje,  sau pe locul 3, la foarte mică distanță de George Simion, în altele) pentru susținere în turul 2, au declarat surse politice pentru Adevărul.

Îngrijorări pentru voturile din diaspora la USR

Și la sediul USR din strada Clucerului, unde s-au strâns liderii partidului, în frunte cu Elena Lasconi, este neliniște. Deși rezultatele care vin de la operatorii de sondaje din teren arată cǎ Elena Lasconi are șanse pentru turul 2, voturile din diaspora ar putea răsturna clasamentul.

Optimism la  USR FOTO: colaj Adevărul
Optimism la USR FOTO: colaj Adevărul

Candidata USR la președinție afișează o imagine optimistǎ, vorbește cu jurnaliștii și schimba impresii cu liderii partidului prezenți. Ceilalți membri de partid care se aflǎ la  sediu comunică prin live-uri pe TikTok cu votanții și îi îndeamnă să-și exercite dreptul de vot, una dintre principalele îngrijorări ale USR fiind creșterea numărului de alegători ai lui Călin Georgescu.

"România, dragostea mea"

Atmosfera, în schimb, este una liniștită la sediul de campanie al independentului Mircea Geoană. 

Atmosferă relativ degajată la sediul lui Mircea Geoană FOTO: colaj Adevărul
Atmosferă relativ degajată la sediul lui Mircea Geoană FOTO: colaj Adevărul

Mircea Geoană și-a facut apariția alături de doi colegi de echipă la sediul de campanie la 18:20. A fost întrebat de jurnaliști dacă este încrezător, a răspuns afirmativ, însǎ pe fațǎ i se citea îngrijorarea. Ulterior, a intrat într-o camera deasupra căreia scria „Romania, dragostea mea!”. Toți cei din echipa de campanie a candidatului independent poartă șepci de culoare albastră, cu inscripția Team MG 2024 și cu steagul României.

La sediul PSD este liniște, aproape că nu vezi pe nimeni pe holuri. De la geam se văd televizoarele aprinse în birouri. Liderii PSD sunt în biroul lui Marcel Ciolacu, acolo de unde au și intrat în direct la Antena 3, post la care candidatul social-democrat a făcut referire, fără a-i pronunța numele, la Călin Georgescu, lăsând de înțeles cǎ ar putea intra în turul 2.

La PSD nu sunt emoții cu privire la intrarea în turul 2 a lui Ciolacu, ci legat de potențialul contracandidat. 

Tensiune la AUR

Dacǎ sondajele de pânǎ acum îl plasau pe George Simion pe locul 2, acum liderul AUR are emoții cu privire la intrarea lui în turul 2, o parte din electoratul suveranist mergând către Călin Georgescu. 

George Simion a reclamat fraude înregistrate de-a lungul zilei FOTO: colaj Adevărul
George Simion a reclamat fraude înregistrate de-a lungul zilei FOTO: colaj Adevărul

George Simion s-a prezentat la sediul de campanie la ora 19.00 și a susținut primele declarații. Acesta a reclamat fraudarea voturilor. „Pe parcursul zilei de astăzi ne-am confruntat cu multiple fraude”, și-a început discursul George Simion.

Simion acuză o rețea întreagă de troli, de boți, de voturi falsificate, de voturi plătite de manipulare a opiniei publice. „Din fericire toate aceste încercări ale rețelei Coldea și a statului paralel de a ne păcăli alegătorii au eșuat”, a mai declarat șeful AUR.

Alegeri prezidențiale 2024

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite