Cum funcționează, de fapt, banii pentru pensie

După zeci de ani de muncă, ce primește un salariat în schimbul contribuțiilor pentru pensie? Răspunsul depinde de o diferență esențială: finanțarea pensiilor de astăzi nu este același lucru cu acumularea unor economii pentru propria bătrânețe.

Foto: Arhiva Adevărul

O analiză publicată pe JURIDICE.ro de expertul contabil judiciar Daniel Udrescu pune în discuție transparența sistemului și protejarea veniturilor pensionarilor.

Contribuțiile nu merg toate într-un cont personal

În sistemul public, cunoscut drept Pilonul I, contribuțiile celor care lucrează finanțează în principal pensiile aflate în plată. Salariatul dobândește un drept la o pensie viitoare, calculată potrivit legii, nu un depozit personal în care se adună toate sumele reținute de-a lungul carierei.

Pilonul II funcționează diferit: contribuțiile sunt acumulate și investite în conturi individuale. Valoarea lor depinde de sumele virate, de rezultatele investițiilor și de costurile administrării.

În exemplul utilizat în articol, pentru un salariu brut de 10.000 de lei, contribuția lunară pentru pensii este de 2.500 de lei. Din această sumă, 2.025 de lei sunt alocați sistemului public, iar 475 de lei Pilonului II. Exemplul privește un participant la ambele componente ale sistemului.

Ce arată calculele și ce nu pot demonstra

Autorul compară contribuțiile plătite timp de 40 de ani cu sumele care s-ar putea acumula dacă banii ar fi investiți. Scopul este de a ilustra efectul capitalizării: în timp, câștigurile reinvestite pot produce, la rândul lor, alte câștiguri.

Aceste calcule sunt însă simulări, nu promisiuni de pensie. Ele presupun contribuții constante și un anumit randament, care nu este garantat. Nici nu reconstituie contribuțiile efectiv plătite de o persoană de-a lungul întregii cariere.

Comparația are și o altă limită importantă. Sistemul public include protecții precum pensiile de invaliditate și de urmaș și continuă plata pensiei pentru limită de vârstă indiferent cât trăiește beneficiarul. Prin urmare, diferența dintre rezultatele celor două modele nu dovedește, singură, că există bani dispăruți sau un prejudiciu care poate fi recuperat.

De ce apare comparația cu o schemă Ponzi

Titlul analizei originale ridică o întrebare provocatoare: contributivitate sau schemă Ponzi?

Asemănarea discutată privește dependența plăților de intrările viitoare de bani. În sistemul public, contribuțiile generației active susțin pensiile generației retrase din activitate.

Autorul delimitează însă această comparație de o acuzație de fraudă. Sistemul public este instituit prin lege, iar finanțarea sa prin contribuțiile celor care lucrează nu este ascunsă. Dependența de contribuțiile viitoare nu îl transformă, prin ea însăși, într-o schemă frauduloasă.

Întrebarea relevantă rămâne cât de sustenabil este mecanismul și cât de transparent sunt explicate obligațiile asumate față de viitorii pensionari.

Aceeași pensie poate cumpăra mai puțin

Pentru pensionari, problema nu este doar suma înscrisă pe talon, ci și ce pot cumpăra cu ea. Dacă prețurile cresc, iar pensia rămâne neschimbată, venitul pierde din valoarea reală.

Analiza susține că măsurile de limitare a cheltuielilor trebuie evaluate și prin efectul asupra nivelului de trai, nu doar prin economiile aduse bugetului.

Concluzia autorului este necesitatea unei verificări independente a sistemului: ce contribuții s-au încasat, ce prestații s-au plătit și cum au fost administrate eventualele excedente și rezerve. O asemenea evaluare ar permite separarea costurilor protecției sociale de dezechilibrele financiare și de eventualele nereguli.

Dezbaterea nu se reduce, așadar, la cât plătește statul astăzi. Ea privește și explicațiile pe care le oferă celor care au contribuit o viață întreagă.