Când victima devine agresor

O persoană care a fost victima violenței, a abuzului sau a hărțuirii poate ajunge, uneori, să manifeste la rândul său comportamente agresive sau chiar infracționale. Specialiștii atrag însă atenția că această legătură nu este automată: cele mai multe victime nu devin infractori, iar o experiență traumatică nu justifică încălcarea legii.

Foto: Shutterstock

Cercetările din criminologie și psihologie judiciară arată că, în anumite situații, statutul de victimă și cel de autor al unei fapte se pot suprapune în parcursul aceleiași persoane. Fenomenul a fost observat în contexte precum violența domestică, hărțuirea între elevi, abuzul sexual, delincvența juvenilă sau episoadele repetate de violență din anumite grupuri sociale, se arată într-un studiu publicat de Diana-Irina Iordache pe JURIDICE.ro.

Explicația nu este una simplă. O experiență de victimizare poate produce furie, teamă, neîncredere și o stare accentuată de tensiune psihologică. Dacă persoana nu beneficiază de sprijin familial sau social, nu are resurse pentru a gestiona conflictul ori ajunge în medii unde violența este considerată o metodă acceptabilă de apărare sau de câștigare a statutului, riscul unor reacții agresive poate crește.

Consumul problematic de alcool sau substanțe, asocierea cu grupuri delincvente și expunerea frecventă la contexte nesupravegheate sunt factori care pot favoriza atât victimizarea, cât și implicarea în acte de violență. În asemenea medii, o persoană poate alterna între rolul de victimă și cel de agresor, într-un cerc greu de întrerupt.

Este important, însă, ca această perspectivă să nu fie interpretată greșit. Faptul că cineva a fost victimă nu îl exonerează de răspundere pentru o faptă comisă ulterior. În plan juridic, răspunderea se stabilește în raport cu fapta concretă și cu condițiile prevăzute de lege. Istoricul de victimizare poate ajuta la înțelegerea contextului psihologic și social al conduitei, dar nu transformă automat o infracțiune într-un act justificat.

Tocmai de aceea, evaluarea unei persoane implicate într-un dosar penal ar trebui să fie individualizată. Nu este suficient să fie analizată numai fapta, ci și factorii care au precedat-o: experiențele anterioare de violență, consumul de substanțe, relațiile familiale, grupul de prieteni, stresul, capacitatea de gestionare a conflictelor și expunerea la medii criminogene.

O astfel de abordare este importantă mai ales pentru prevenirea recidivei. Intervențiile care urmăresc doar sancționarea faptei, fără a aborda vulnerabilitățile și factorii de risc ce pot fi modificați, pot să nu fie suficiente. Sprijinul psihologic, dezvoltarea unor modalități nonviolente de soluționare a conflictelor, consolidarea relațiilor sociale sănătoase și reducerea expunerii la medii periculoase pot contribui atât la limitarea riscului de noi infracțiuni, cât și la prevenirea revictimizării.

Înțelegerea mecanismelor care leagă victimizarea de comportamentul infracțional nu înseamnă relativizarea responsabilității. Înseamnă, mai degrabă, identificarea mai precisă a cauzelor și a vulnerabilităților care trebuie abordate pentru ca violența să nu se repete.