Twitter va folosi modelul de autentificare în doi paşi al Google sau Facebook pentru a preveni spargerea conturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Twitter îşi securizează autentificarea. FOTO Adevărul
Twitter îşi securizează autentificarea. FOTO Adevărul

Twitter va trece la modul de autentificare folosit de Google, Facebook sau Dropbox pentru a preveni pe viitor spargerea conturilor agenţiilor de ştiri şi pentru a evita dezinformarea.

Spargerea contului agenţiei de presă Associated Press i-a motivat pe cei de la Twitter să grăbească procesul de securizare a reţelei. Compania lucrează deja la soluţia de autentificare în doi paşi folosită de Google sau Facebook şi a declarat, pentru revista „Wired“, că vor trece la aceasta în perioada următoare. Prin această abordare, Twitter se asigură că hackerii nu vor mai putea sparge atât de uşor conturile utilizatorilor.

Autentificarea în doi paşi intră în acţiune atunci când utilizatorul acelui cont accesează site-ul din alt loc decât cel obişnuit. După ce introduce parola trebuie să introducă un cod pe care îl primeşte pe telefonul său, prin SMS sau printr-o aplicaţie.

Cele mai multe conturi pe care hackerii le-au spart de-a lungul timpul au avut probleme din cauza parolelor slabe, dar autentificarea în doi paşi înlătură acest dezavantaj pentru că solicită un dispozitiv terţ prin care este confirmată accesarea. Încă din februarie anul acesta Twitter a început implementarea acestei soluţii de securizare. Atunci anunţa că este în căutare de un inginer programator cu pregătire în acest domeniu. Până acum, autentificarea în doi paşi s-a dovedit cea mai eficientă metodă de securizare a conturilor online.

Ieri, contul de Twitter al Associated Press a afişat următorul mesaj: „Două explozii la Casa Albă şi Barack Obama este rănit“. Cei mai mulţi utilizatori de Twitter şi-au dat seama că este o ştire falsă, urmare cel mai probabil a spargerii contului. Unii utilizatori chiar au venit cu completări, spunând că agenţia are un alt tip de a scrie când este un breaking news: „BREAKING // RT @AP:“.

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite