VIDEO MWC 2013: Sony sporeşte suportul pentru Firefox OS, dotează Xperia E cu noul sistem de operare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Firefox OS este noul sistem de operare la care lucrează Mozilla. FOTO Adevărul
Firefox OS este noul sistem de operare la care lucrează Mozilla. FOTO Adevărul

Una dintre vedetele de la Mobile World Congress a fost sistemul de operare Firefox OS de la Mozilla. Unul dintre susţinătorii surpriză este Sony şi deja a început lupta pe această piaţă cu dotarea modelului Xperia E cu o versiune de Firefox OS.

Sony este un producător de renume care şi-a anunţat suportul. Xperia E, un model destul de simplu, este primul care să se bucure de „ecosistemul Internetului“. 

Smartphone-ul Xperia E are un ecran de 3,5 inci cu o rezoluţie de 480x320 pixeli, un procesor Qualcomm la o frecvenţă de 1GHz şi o memorie RAM de 512MB. Stocarea se face pe un spaţiu intern de 4GB (2GB rezervaţi utilizatorului) şi suportă card microSD până la 32GB. Autonomia este dată de o baterie de 1.530 mAh şi camera foto este de 3,15 megapixeli. 

Firefox OS va fi suţinut de 18 operatori din toată lumea şi de patru producători de telefoane mobile. Partneriatele nu vor garanta succesul Firefox OS însă vor susţine sistemul de operare pe piaţă suficient timp încât să prindă avânt. Operatorii sunt America Moovil, China Unicorn, Deutsche Telekom, Etisalat, Hutchinson Three Group, KDDI, KT, MegaFon, Qtel, SingTel, Smart, Sprint, Telecom Italia Group, Telefonica, Telenor, Telstra, TMN şi VimpelCom.

Primele modele pentru creatorii de aplicaţii se numesc Keon şi Peak. Alcatel va oferi One Touch Fire în Europa dotat cu Firefox OS.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite