"Google ar trebui să plătească taxe pentru conţinutul indexat peste tot în Europa"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google a fost forţată să plătească o taxă de 60 de milioane de euro publicaţiilor franceze FOTO Reuters
Google a fost forţată să plătească o taxă de 60 de milioane de euro publicaţiilor franceze FOTO Reuters

Google ar trebui să-şi extindă plata către publisherii din Franţa la nivelul tuturor ţărilor din Uniunea Europeană, a spus şeful Consiliului European al Publisherilor.

Săptămâna trecută, gigantul online a fost de acord să plătească 60 de milioane de euro într-un fond special pentru a ajuta organizaţiile media din Franţa să se dezvolte şi pentru a-şi dezvolta prezenţa pe internet. Practic, Google nu le plăteşte neapărat conţinutul, dar se poate traduce şi în aşa fel.

Publisherii francezi au cerut practic taxe de licenţiere pentru titlurile pe care Google le expune în motorul de căutare. După un proces, Google a fost de acord să plătească 60 de milioane de euro pentru indexarea conţinutului. Nu este primul caz, gigantul online mai finalizând un asemenea caz în Belgia, în luna decembrie.

“Motoarele de căutare iau 90% din veniturile din publicitatea online şi o parte dintre acestea vin direct sau indirect de la accesul liber la organizaţii profesioniste de presă şi de la accesul la conţinut”, a declarat şeful Consiliului European al Publisherilor, portughezul Francisco Pinto Balsemao pentru Reuters.

“Situaţia este foarte rea pentru grupurile media din Europa. Toate agregatoarele, cum este şi Google, ar trebui să plătească”, a mai completat Pinto.

Consiliul European al Publisherilor reprezintă 26 de mari grupuri din presa europeană, inclusiv Reuters sau Axel Springer.

Cum a ajuns Google să plătească în Franţa

Decizia a fost luată după mai multe luni de negocieri între compania americană şi publisherii francezi, care au cerut, în luna septembrie a anului trecut, Guvernului lor să elaboreze un proiect de lege prin care motoarele de căutare, precum Google, să le plătească o taxă "pe drepturi de autor" pentru folosirea indirectă a conţinutului de pe site-urile de presă franceze, transmite Mediafax.

O astfel de taxă impusă Google însemna ca motorul de căutare să plătească o anumită sumă pentru fiecare lecturare a unui articol către care sunt direcţionaţi internauţii. 

Ministrul Culturii din Franţa, Aurélie Filippetti, s-a exprimat în favoarea acestui tip de taxă, supranumită şi „taxa Google“, care urma să fie aplicată motoarelor de căutare.

La rândul său, Google a ameninţat, într-o adresă transmisă Guvernului francez, că nu va mai indexa site-urile de presă din Franţa, dacă va fi obligată să plătească această taxă.

Compania Google "nu poate accepta" ca instaurarea unui astfel de drept să-i afecteze existenţa şi "se va vedea pusă în situaţia de a nu mai indexa site-urile franceze", scria grupul într-o adresă transmisă la cabinetele mai multor ministere din Franţa. Google mai spunea că, direcţionând internauţii, furnizează patru miliarde de click-uri pe lună paginilor de internet deţinute de publisheri francezi.

Din punctul de vedere al Google, o asemenea lege ar fi dus la limitarea accesului la informaţii, pentru că motorul de căutare urma să reducă numărul site-urile franceze indexate.

Potrivit noii înţelegeri, în afară de crearea fondului (Digital Publishing Innovation Fund), Google a fost de acord să ofere site-urilor media franceze acces la platformele sale de publicitate la costuri reduse, informează bbc.co.uk.

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite