Înainte de NSA, programul PRISM şi Edward Snowden, un preşedinte al SUA a spionat oameni prin liniile de telegraf

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum arăta o cameră a telegrafului. FOTO White House Museum
Cum arăta o cameră a telegrafului. FOTO White House Museum

Spionajul există de când lumea, iar unul dintre preşedinţii SUA nu s-a dat înapoi de la a-i intercepta pe oameni prin intermediul telegrafului. Desigur, nu era la fel de uşor ca spionajul prin Internet, dar s-a descurcat decent în limitele tehnologiei acelor vremuri.

deşi şi această agenţie avea metodele ei de spionaj prin telegraf şi telefon la mijloc secolului XX - au fost Abraham Lincoln, preşedinte al SUA, şi Edwin Stanton, secretar de război, notează The New York Times.

În 1862, Stanton i-a cerut lui Lincoln mai mult acces la mijloacele de spionaj, în special la liniile de telegraf. Apoi, tot ce trecea prin aceste linii ajungea şi în biroul său, reuşind astfel să intercepteze foarte multe mesaje care altfel ar fi scăpat ba în presa vremii, ba la inamicii preşedintelui şi administraţiei.

Pe spatele scrisorii lui Stanton, Lincoln a scris următoarele cuvinte: „Secretarul de război are autoritatea mea să-şi exercite cu discreţie activitatea în problema pe care mi-a semnalat-o“. În ziua în care a primit acceptul preşedintelui, secretarul şi-a luat un asistent căruia i-a încredinţat două sarcini: relaţiile cu presa şi nou formata poliţie secretă. Drept urmare, în prima lună de activitate a lui Stanton, un reporter al „The New York Herald“ a fost arestat sub acuzaţia că e spion pentru că solicita informaţii înaintea altora.

Hub-ul informaţiilor în SUA era în biroul lui Stanton, iar Lincoln îl vizita regulat pentru a fi la curent cu ultimele informaţii despre război. Secretarul colecta informaţii de la reporteri, operatorii de telegraf sau de la generali. David Mindich, autorul articolului, notează însă că acest control strict s-a derulat pe durata războiului, apoi cenzura a fost slăbită şi informaţiile au început să circule liber. Totuşi, acest control i-a adus lui Lincoln un avantaj în faţa altora.

Vrem să discutăm cu voi, „Adevărul Tech“ este şi pe Facebook.

Alfă mai multe despre scandalul PRISM:

FOTO Cum spionează SUA prin Google, Facebook sau Microsoft. Programul PRISM obţine date în două moduri

Bush despre PRISM: „Am autorizat acel program ca să protejez ţara“

FOTO Noi informaţii despre spionajul american: PRISM spiona în timp real, fără să ţină cont de cetăţenie

Apple: Nu ştiam de programul PRISM. Câte cereri au primit americanii pentru oferirea datelor clienţilor

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite