Top 5 aliaţi împotriva cancerului
0Fructele şi legumele colorate nu sunt doar apetisante, dar te ajută şi să lupţi împotriva celei mai temute boli: cancerul.
Experţii de la Institutul Naţional de Cancer din SUA estimează că, prin dietă, aproape o treime din cazurile de cancer pot fi prevenite. Ei spun că proprietăţile anticancerigene ale unor alimente se datorează în primul rând conţinutului ridicat de antioxidanţi care neutralizează acţiunea radicalilor liberi, dar şi altor fitochimicale care intră în componenţa lor.
1. Avocado este bogat în glutation, un antioxidant care are proprietatea de a bloca absorbţia intestinală a grăsimilor nocive. Acest fruct este şi o sursă importantă de potasiu şi de betacaroten. Cercetările realizate de-a lungul timpului au arătat că fructul de avocado este benefic mai ales pentru prevenirea cancerului hepatic, ajutând la menţinerea sănătăţii ficatului.
2. Morcovii au un conţinut ridicat de betacaroten, ajutând la scăderea riscului de cancer pulmonar, bucal, gastrointestinal, de vezică, de prostată sau de sân. De asemenea, studiile realizate la Institutul de Ştiinţe Agricole din Danemarca arată o încetinire a multiplicării celulelor canceroase atunci când sunt expuse falcarinolului, o substanţă ce intră în componenţa morcovilor. Experţii spun că putem beneficia de aceste proprietăţi mai ales dacă vom consuma morcovii proaspeţi.
3. Broccoli, varza şi conopida conţin o substanţă, indol-3-carbinol, care contribuie la combaterea cancerului de sân. De asemenea, broccoli proaspăt este bogat în sulforafan, un compus ce îi conferă proprietăţi anticancer, ajutând mai ales la prevenirea cancerului colorectal. Studiile de laborator au demonstrat că această substanţă împiedică dezvoltarea tumorilor.
4. Usturoiul stimulează imunitatea întregului organism şi are proprietăţi antibacteriene, ajutând la inhibarea substanţelor ce pot declanşa cancerul. El împiedică, de asemenea, agenţii cancerigeni să pătrundă în celule şi încetineşte dezvoltarea tumorilor. Studiile de la Universitatea din Carolina de Nord, SUA, au asociat usturoiul, dar şi ceapa, cu un risc mai scăzut de cancer de stomac şi colon. Conform specialiştilor, dacă vei consuma zilnic cel puţin un căţel de usturoi, vei reduce la jumătate riscul de a face cancer la stomac şi cu două treimi pe cel de cancer colorectal.
5. Seminţele de in. În compoziţia lor se găsesc două substanţe – acidul linoleic şi lignina – care au efect antioxidatn şi ajută mai ales la prevenirea cancerului de colon şi de prostată. „Se pot folosi ca atare, întregi sau măcinate, în pâine, în prăjituri sau în salate. De asemenea, se pot administra sub formă de ulei de seminţe de in (două linguriţe pe zi) sau de comprimate (unul-două pe zi)“, recomandă medicul de familie Ruxandra Constantina, cu competenţe în apifitoterapie.