Alimentaţia chiar ne afectează ADN-ul şi ne poate predispune la cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modificările care au loc în materialul nostru genetic sunt determinate, în principal, de procesul de îmbătrânire. Dar noi cercetări în domeniu arată că şi ceea ce mâncăm poate produce astfel de schimbări în ADN.

Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Newcastle a arătat că, deşi vârsta are cele mai mari efecte asupra ADN-ului, nivelul de vitamina D din organism are şi el o influenţă, reducând modificările aşa-numite epigenetice, iar acidul folic şi obezitatea le intensifică. Aceste descoperiri sprijină ideea că îmbătrânirea sănătoasă este afectată de ceea ce mâncăm.

Cecetătorii de la Institutul american de Cercetări Alimentare, condus de dr. Nigel Belshaw, împreună cu profesorul John Mathers şi colegii săi de la Universitatea Newcastle, au analizat celulele care alcătuiesc mucoasa peretelui intestinal pentru a observa modificările care au loc în timp la acest nivel din cauza alimentaţiei.

Participanţii la studiu nu sufereau de cancer sau de boli inflamatorii intestinale şi au consumat doar alimentele obişnuite. Ceea ce au încercat să găsească specialiştii erau modificări la nivelul genelor asociate cu primele semne ale debutului cancerului de colon, o boală care apare, de regulă, la persoanele mai în vârstă. Aceste modificări nu afectează codul genetic, dar ele „decid“ dacă genele respective sunt activate sau nu. O parte din modificările respective au fost asociate cu dezvoltarea unor forme de cancer.

Bărbaţii, mai predispuşi la cancer de colon

Oamenii de ştiinţă americani au constatat că bărbaţii prezintă mai multe modificări epigenetice decât femeile. De asemenea, ei au observat că persoanele cu un nivel mai mare de vitamina D prezintă mai puţine modificări cu risc de dezvoltare a cancerului colorectal.

Vitamina B9 (acidul folic) este esenţială pentru sănătate, dar în acest studiu, cantităţile prea mari de acid folic au fost asociate cu niveluri crescânde de modificări epigenetice, care pot duce la dezvoltarea cancerului de colon. Aceste constatări sunt în concordanţă cu unele studii epidemiologice ce sugerează că aportul de alimente cu acid folic în exces poate creşte riscul de cancer.

Şi obezitatea este un factor de risc pentru cancerul de colon. Acest studiu a demonstrat că există legături între dimensiunea corpului (înălţime, greutate, circumferinţa taliei) şi modificările epigenetice.

Vitamina D se asimilează în special prin expunerea la soare, dar cum în sezonul rece acest lucru nu este posibil, o putem lua din alimente precum laptele, peştele şi ouăle. Dar necesarul zilnic de vitamina D nu poate fi obţinut astfel (alimentele sunt o sursă destul de săracă) şi poate fi necesară administrarea suplimentelor alimentare, în cazul în care la analize se constată un nivel prea mic în organism.

Principalele surse de acid folic sunt legumele verzi (broccoli, ardei, spanac, salată verde), citricele, leguminoasele (fasolea, lintea), gălbenuşul de ou, dar şi ficatul şi rinichii.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite