Priorităţile pe agenda externă a lui Iohannis: Moldova şi Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis a ales ca primele vizite externe pe care le va efectua în calitate de şef a statului să fie în Republica Moldova şi în Germania.

Secretarul general al Aparatului preşedintelui Republicii Moldova, Ion Păduraru, a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu omologul său, Nicolae Timofti, dar şi cu viitorul premier, dacă până atunci va fi constituit noul Guvern de la Chişinău.

Deplasarea lui Iohannis în Republica Moldova urmează să aibă loc pe 22-23 ianuarie, informaţia fiind confirmată şi de purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Tatiana Niculescu Bran.
Preşedintele Klaus Iohannis a mers la Chişinău şi pe 28 noiembrie, înainte cu două zile de alegerile parlamentare din Republica Moldova,  pentru a da un mesaj clar de susţinere a partidelor pro-europene. La momentul acela, Iohannis câştigase alegerile prezidenţiale, dar nu fusese încă învestit în funcţia de şef al statului.

În luna februarie, pe agenda preşedintelui figurează o vizită oficială în Germania, potrivit unor surse politice. Klaus Iohannis se va întâlni cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, care l-a susţinut în campania pentru alegerile prezidenţiale. Încă dinainte de primul tur al alegerilor pentru Cotroceni, cancelarul Germaniei i-a trimis un mesaj lui Iohannis în care îi transmitea că speră într-o victorie a sa şi a Alianţei Creştin Liberale (ACL). Angela Merkel a fost printre primii care au ţinut să-l felicite pe Klaus Iohannis, în mod direct, pentru meciul câştigat în faţa lui Victor Ponta.

„Anneli Ute Gabanyi(Institutul German pentru Securitate), analist german, a declarat că a existat o reticienţă a Germaniei pe problematica Reunirii în anii imediaţi următori după căderea URSS, dar că alegerea preşedintelui Klaus Johannis va duce cu siguranţă la îmbunătăţirea dialogului româno-german pe această problematică“, scrie Lulea Marius Dorin, pe blogul său găzduit de adevarul.ro. 

Citeşte şi:

Alegeri prezidenţiale 2014. Liderii lumii l-au felicitat pe Iohannis: unii direct, alţii prin purtători de cuvânt. Ce spun specialiştii

Ţări precum Germania sau Franţa au ţinut ca mesajul de felicitare pentru viitorului preşedinte al României, Klaus Ioahnnis, să fie transmis de la cel mai înalt nivel: cancelar, respectiv preşedinte. Rusia şi-a prezentat felicitările prin vocea purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe.

Analist German: Klaus Johannis va îmbunătăţi dialogul cu Germania pe tema Reunirii

Analistul German de origine română,Anneli Ute Gabanyi, a declarat în cadrul unei dezbateri din Parlamentul României că alegerea lui Klaus Johannis ca şi preşedinte este de bun augur deoarece poate consolida poziţia României în problematica Reunirii celor două state româneşti.


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite