San Francisco Symphony: John Adams rules!

Am ratat concertul de ieri al americanilor, ca să pot să mă bucur de Catone in Utica, ultima senzaţie baroc din Europa. Deşi îl aşteptam pe dirijorul Michael Thilson Thomas cu mare curiozitate. Am recuperat azi.

Articol apărut pe blogul Despre Opera

De la capăt: Luni, 7 Septembrie 2015, ora 19.30, Sala Mare a Palatului
San Francisco Symphony, Dirijor: Michael Thilson Thomas
Enescu: Voix de la nature
Adams: Absolute Jest, cu participarea Cvartetului St. Lawrence
Beethoven: Simfonia nr. 3 in Mi bemol Major op. 55, “Eroica”

Piesa de Enescu, Voix de la nature. A fost excelent interpretată. Densă şi modernă. Interiorizată, într-un fel specific lui George Enescu. Cred că titlul alternativ al acestei lucrări din 1931, Nuages d’automne sur les forêts, o descrie mai bine decât cel oficial. Păcat că e atât de scurtă.

Totuşi, momentul serii a fost, de departe, compoziţia din 2012 a lui John Adams, Absolute Jest. O piesă concertantă în care instrumentul solist este un cvartet de coarde. Ceea ce-l face încă şi mai spectaculos este faptul că John Adams aparţine curentului muzical contemporan minimalist. Ar fi trebuit să sune foarte ermetic, dar temele care servesc drept fundament acestei lucrări sunt preluate din muzica lui Beethoven. Cvartetul de coarde se obstinează pe ritmuri preluate din Simfonia a IX-a, dar şi din cvartetele târzii. Rezultatul este exploziv. Şi uşor de înţeles, chiar şi pentru cei care nu au observat preluările din muzica clasică. Seara a început foarte, foarte bine.

A urmat Simfonia Nr. 3, „Eroica”, a lui Beethoven. O simfonie prea bine cunoscută ca să mai fie nevoie să o descriu. Când vine vorba de o orchestră de calibrul lui San Francisco Symphony, e foarte greu să găseşti cusururi de natură tehnică. Viziunea lui Michael Thilson Thomas trebuie să-mi scăpat, pentru că am fost deconcertat de maniera lipsită de nervozitate a interpretării, care părea departe de ideea de „eroic”. Iconoclasm? Tokenism? Vecinii mei de audiţie au avansat ca explicaţie oboseala. San Francisco Symphony sunt în turneu de săptămâni şi mai au de concertat în Europa şi la alte festivaluri. Dar chiar şi aşa, partidele de suflători au fost excelente ca sunet, înnobilând atmosfera. Sigur, şi corzile şi percuţia şi-au făcut datoria ireproşabil din punct de vedere tehnic. A lipsit ceva, sau poate mi-a lipsit mie ceva.

La revedere, San Francisco Symphony, rămân cu bucuria de a fi făcut cunoştinţă cu John Adams.