Fazıl Say, în transă

Fazıl Say a revenit la Festivalul Enescu, însoţit şi de aura martirajului, cred că pot folosi acest cuvânt. În Turcia, a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare şi la o perioadă de 5 ani de observaţie, pentru că nu crede suficient de mult în Islam.

Articol publicat pe blogul Despre Opera

Dacă, la capătul celor 5 ani, atitudinea lui faţă de religia islamică nu se îmbunătăţeşte, atunci el va trebui să execute pedeapsa de 10 luni.

La Bucureşti, Fazıl Say a călătorit prin tunelul timpului. Un tunel care pleacă de la o mentalitate înapoiată, echivalentă cu atmosfera intolerantă a Inchiziţiei catolice de acum 500 de ani, şi are ca destinaţie un festival de muzică sincron cu noul iluminism european al secolului XXI. Sunt convins că un călător în timp, silit să facă o navetă de jumătate de mileniu, nu poate fi decât aşa cum arată Fazıl Say: un tip care pare deconectat de lumea din jur, care găseşte cu greu ieşirea din sala de concert la pauză.

Bine aţi venit, aşadar, la concertul unui time traveller!

Nocturnele lui Chopin au deschis după-amiaza unui maraton muzical ce a început la Ateneu, a continuat la Sala Palatului şi s-a terminat târziu, înspre dimineaţă, înapoi la Ateneu, cu muzică sacră, ce ironie! Fazıl Say şi-a etalat tehnica în aceste Nocturne, fără să epateze, dar practicând totuşi un soi de şamanism, în care mulţi pianişti cred. O transă continuă, mâini care încercau să facă vrăji deasupra corzilor pianului, pentru a scoate din el reverberaţii misterioase, pe care doar artistul le cunoaşte, iar publicul nu. Publicul trebuie iniţiat. A fost şi un cost, al unor note ratate, în a treia Nocturnă, cu totul neimportante.

Segmentul cu muzica lui Debussy a fost unul dintre cele mai reuşite. Impresionismul rezonează cel mai bine cu expresivitatea lui scenică. Partitura mai puţin dificilă tehnic, dar impregnată de interiorizare, i se potriveşte. Catedrala scufundată e o imagine sonoră, dar şi o semnătură a acestui recital, cel puţin în partea lui clasică (încerc să evit cuvântul „serioasă”).

Sonatele lui Beethoven au scos la lumină tot ce înseamnă pianistul Fazıl Say, cu străluciri şi inconsistenţe. Prima parte a Sonatei lunii a fost imersivă, grea, romantică. În schimb, frazele muzicale ale părţii a treia, Presto. Molto agitato, au fost ceţoase, poezia a fost evitată, iar drama — confuză. Dar a fost felul lui de a spune povestea. În fond, peste pianist se suprapune compozitorul care este Fazıl Say. În Sonata Nr. 32 de Beethoven a evitat să se mai expună tehnic şi a ales calea improvizaţiei pe ritm de jazz în finalul celei de-a doua părţi. Pentru majoritatea spectatorilor a fost un succes imediat, pentru mica lojă a cunoscătorilor rafinaţi şi iremediabil conservatori a fost o mică trădare, un motiv pentru o sprânceană ridicată. Am ales calea de mijloc: să mă las tras pe sfoară, dar cu bucurie.

Patru bisuri. Black Earth a fost primul, o compoziţie întotdeauna spectaculoasă. E pian clasic, genul muzical e cross-over, însă de foarte bună calitate. Corzile pianului sunt acoperite cu palma în unele pasaje, reverberaţia este anulată, pianul devine  o bağlama sau un saz, instrumente tradiţionale orientale, cu sunete colorate sumbru, tulburător, arhaic, e un Orient dramatic aici, o negură, un mister. Printre aceste artificii tehnice surprinzătoare, muzica se desface într-un evantai de clişee contemporan-romantice alternate cu improvizaţii de jazz. Apoi, evergreen-uri: Summertime şi un Marcia alla turca modificat jazzistic, de o ironie debordantă faţă de toate stereotipurile culturale occidentale privind Orientul, de la Mozart încoace.

Fazıl Say a salutat publicul în delir şi a plecat. A ieşit din Ateneu, maşina timpului îl aştepta, invizibilă, la scară. Şi-a aprins o ţigară şi a plecat înapoi, pe un drum de 500 de ani.

Într-o Vineri, 4 Septembrie 2015, ora 16.30, la Ateneul Român
Fazıl Say
Chopin – Nocturna nr.11 în sol minor, Op.37/1
Chopin – Nocturna nr.9 în si major, Op.32/1
Chopin – Nocturna nr. 20 în do diez minor, postumă
Chopin – Nocturna nr. 14 în fa diez minor, Op.48/2
Debussy – La Cathédrale engloutie, din Preludii (Cartea I), Menestreli, Preludii (Cartea I), Urme în zăpadă, Preludii (Cartea I), Dansul lui Puck, Preludii (Cartea I)
Beethoven – Sonata nr. 14 în do diez minor op. 27 / 2 „Sonata lunii“
Beethoven – Sonata nr. 32 în do minor op. 111
şi 4 bisuri :)