Insula Plumbuita se transformă în parc cultural

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Insula Plumbuita se află în parcul cu acelaşi nume FOTO Arhivă
Insula Plumbuita se află în parcul cu acelaşi nume FOTO Arhivă

Un grup de parlamentari a iniţiat un proiect de lege prin care Insula Plumbuita din Bucureşti trece de la Administraţia Naţională Apele Române la Consiliul Local al Sectorului 2, pentru a putea fi transformată într-un parc cultural.

În proiect se specifică faptul că Insula Plumbuita, aflată în parcul cu acelaşi nume, va fi transferată în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2, scrie Mediafax.

Iniţiatorii proiectului spun că insula trebuie să treacă în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2, pentru că acesta intenţionează să depună câteva proiecte pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional al Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a zonei Plumbuita - Steaua Roşie Petricani, care să conducă la schimbarea aspectului urbanistic al acestei zone.

În zonă se află Mânăstirea Plumbuita şi Palatul Ghica Tei, ambele fiind monumente de referinţă pentru istoria culturală a Capitalei, iar Insula Plumbuita trebuie amenajată şi transformată într-un parc cultural, după cum se precizează în expunerea de motive a proiectului.

De asemenea, aici se vor realiza lucrări de igienizare, toaletare, defrişări, se vor revizui trotuarele pietonale, fiind amenajate şi intrările în insulă. Totodată, se va amenaja o zonă belvedere, dar şi mai multe fântâni arteziene.
Pentru a accesa fondurile europene, Consiliul Local al Sectorului 2 trebuie să facă dovada dreptului de proprietate sau de administrare asupra Insulei Plumbuita şi, de aceea, proiectul propune trecerea acesteia de la Apele Române la Consiliul Local al Sectorului 2, conform sursei citate.

Printre cei 38 de iniţiatori, în majoritate parlamentari PSD, se află Damian Draăghici, Liviu Pop, Constantin Adăscăliţei, Laurenţiu Chirvăsiuţă, Gheorghe Emacu, Gabriela Podaşcă, Valeriu Steriu, Şerban Mihăilescu, Iulian Vladu, Sorin Ilieşiu, Violeta Tudorie.

Proiectul a fost depus în 15 aprilie şi va fi dezbătut mai întâi la Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
În iunie 2009, autorităţile locale ale Sectorului 2 anunţau că vor să transforme Insula Plumbuita într-un "parc cultural" prin amenajarea unor spaţii de joacă, a unor zone de fitness şi agrement, a unei tabere de sculptură, a unei biblioteci şi a unei cafenele literare, cu fonduri europene.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Încep lucrările la cel mai spectaculos parc de distracţii din Capitală

FOTO Cel mai mare parc de distracţii din Capitală, după 1 an: 100.000 de vizitatori şi peste 1.000.000 de euro încasări

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite