Într-adevăr, ceva ”nu ne ajunge”... curajul de a fi nemernici pe faţă.

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un campion absolut al ambiguităţii şi incertitudinii - preşedintele Nicolae Timofti.
Un campion absolut al ambiguităţii şi incertitudinii - preşedintele Nicolae Timofti.

În articolul trecut vorbisem, printre altele, despre bătaia de joc cu durată de peste două decenii pe care autorităţile pseudostatului ratat şi neavenit pe numele său ciudat ”Republica Moldova” o administrează periodic României.

Un comportament care provine din timpurile URSS şi continuă stilul ocupanţilor sovietici de a se raporta la statele din fostul lagăr socialist: cu superioritate şi de pe nişte poziţii de stăpâni. Această atitudine pe care o au cei care se perindă la guvernarea de la Chişinău faţă de o ţară care deja a depăşit de multe ori Republica Moldova la toate capitolele este una ridicolă. O aşa-zisă ”ţară” cu pantalonii rupţi în fund şi lehămetită de foame şi boli se tot arată fudulă şi mândră faţă de ”ţara vecină”, după cum a fost şi este numită România în discursul public al Chişinăului oficial.

În aceste registre se înscrie şi fenomenala, impresionanta prin idioţenie, declaraţie a unui oarecare moşneag pe care hrăpăreţele dar ”proeuropenele” partide din AIE l-au ales preşedinte în 2012, pe nume Nicolae Timofti. Probabil, textul acesteia este deja cunoscut cititorilor noştri, deoarece respectiva logoree a devenit celebră în ultimele două săptămâni. Însă aş vrea să vorbesc despre altceva. Despre ipocrizia mascată prin prostie. Despre perfidia ascunsă de expresia tâmpă a unei feţe buhăite de judecător sovietic, o faţă generică pentru toată clasa noastră politică, nu doar pentru un singur om.

Un om perceput drept prost, incapacitat, idiot, este compătimit, cumva, şi nu este atacat foarte mult. Mai ales dacă-i la sfârşit de mandat. Însă un om care ar fi spus cu subiect şi predicat ceea ce gândea, de fapt: ”Nu considerăm necesar să declarăm o zi de doliu pentru victimele incendiului din Clubul ”Colectiv”, deoarece nu apreciem România şi poporul acesteia, şi subiectul ne este indiferent”, şi-ar fi atras, desigur, un oprobriu public pe măsură. Astfel, vajnicilor ”oameni de stat moldoveni” le convine să o facă pe proştii de fiecare dată când au loc asemenea situaţii, pur şi simplu pentru a fi lăsaţi în pace.

În realitate, ei sunt, aproape toţi, nişte hiene care ar merita să înfunde celule de puşcării cât mai întunecoase şi mai umede, dacă şi nemernicia ar fi o infracţiune prevăzută în codul penal. Pentru că este o nemernicie să nu declari o zi, sau două, de doliu naţional de solidaritate cu România, şi să fii atât de rapid în a declara o zi de doliu naţional de solidaritate cu Franţa. Dacă această clică de ticăloşi care pretinde că se află la conducerea unui stat, ar fi avut un minim respect faţă de România, nu ar fi declarat nici zi de doliu pentru Franţa, aşa cum nu au declarat-o nici pentru România.

Da, ce s-a întâmplat la Paris este o tragedie naţională a Franţei, dar şi a lumii, este un odios atac de natură teroristă asupra unui simbol al lumii libere şi al democraţiei europene, în cele din urmă, o crimă abominabilă care a luat vieţile a peste 100 de persoane. Însă situaţia specifică în care s-a pomenit Republica Moldova, ca urmare a faptului că şefului ei ”de stat” ”ceva nu-i ajunge”, şi el nici măcar nu ştie ce nu-i ajunge, ar fi reclamat păstrarea unei minime decenţe prin abţinerea de la a face la adresa Franţei gesturile care nu s-au făcut la adresa României.

Această situaţie este un afront pentru România şi chiar dacă la nivel public, formal, el nu poate fi taxat în mod corespunzător de autorităţile române, acestea din urmă trebuie să nu-l uite, ci să-l adauge într-un lung dosar de fapte similare, care au avut loc în ultimele peste două decenii. Şi să se acţioneze în consecinţă – adică fără menajamente la adresa bandei care se intitulează ”clasă politică” în Republica Moldova. Să lucreze direct cu populaţia Republicii Moldova, pentru a o determina să-şi aleagă o soartă mai bună. Fără banda menţionată anterior, care urmează să ajungă pe mâna DNA şi să înfunde puşcăriile.

Cât despre marioneta politică pe nume Nicolae Timofti, cel care nu ştie ce-i ajunge, îi spunem noi: curajul să fie un nemernic şi un ticălos pe faţă, fără să se ascundă în spatele unei mutre conciliatoare de tătuc post-sovietic. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite