Fata violată din Vaslui, mărturie cu lacrimi după prima şedinţă la psiholog: „Au fost multe momente când am simţit că nu mai pot. Nu mă las doborâtă!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După luni întregi de umilinţă, după o campanie murdară de denigrare, eleva din Vaslui batjocorită de cei şapte violatori din satul Văleni are parte de sprijinul important pe care nu l-a avut până acum. Psihologi şi profesori din Vaslui s-au oferit să o consilieze şi să o mediteze gratuit.

De astăzi, miercuri (29 iulie), adolescenta din Vaslui violată de şapte bărbaţi, în noiembrie anul trecut, a început să meargă la psiholog, pentru a reuşi să treacă peste trauma şi presiunea uriaşă care s-a pus pe umerii ei în ultimele opt luni. ”Îmi voi face un drum în viaţă. Nu mă las doborâtă”, a declarat emoţionată adolescenta, după prima şedinţă de consiliere. Este  hotărâtă să nu rămână cu eticheta ”fata din Vaslui, violată de cele şapte bestii”, ci să îşi croiască un rost în viaţă.

Adolescenta a izbucnit în plâns, ieri, când a aflat că avocata sa a reuşit să-i găsească sprijin de specialitate, pentru a fi consiliată psihologic. Familia fetei a refuzat orice ajutor material, deşi oameni din toate coluţurile ţării, dar şi din străinătate s-au oferit să îi ajute. Oameni modeşti, de la ţară, părinţii elevei au refuzat ajutorul pentru că nu vor să fie acuzaţi că transformă drama fetei lor într-o sursă de îmbogăţire.

”În toată aceeastă perioadă, m-am gândit cum să procedez, cum să ajut această fată pentru că, în fond, este un copil, chiar dacă este majoră. Ea a beneficiat de consiliere psihologică o vreme, cât şi-a permis familia. I-a mai ajutat nişte rude din Italia. Dar în ultima vreme nu au mai fost resurse. Am îndrăznit şi am sunat la Prefectură să văd dacă pot face ceva pentru această fată. În ultima perioadă foarte mulţi se oferise să o ajute cu consiliere psihologică şi voiam să văd dacă în mod concret cineva era dispus să îşi asume o consiliere pe termen lung. Pentru că o şedinţă, două nu rezolvă problema acestei tinere. Ea are nevoie de suport psihologic pe termen lung.” povesteşte avocata Mioara Donosă.

Deşi intenţii au fost multe, concret nimeni nu a oferit soluţii concrete. Vestea bună a venit în cursul zilei de marţi, când unul dintre cei mai buni psihologi din cadrul Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Vaslui s-a oferit să îi asigure consiliere psihologică victimei, în mod gratuit, atât timp cât va fi nevoie pentru recuperarea sa. Mai mult, având în vedere că adolescenta a ratat examenul de bacalaureat pentru că nu s-a simţit pregătită psihic să intre în examen, mai mulţi profesori s-au oferit să o mediteze în mod gratuit pentru a face faţă examenului. O mână de ajutor au întins şi reprezentanţii unei societăţi de transport public local, care s-au oferit să-i asigure zilnic fetei transportul gratuit de la Muntenii de Sus la Vaslui.

”Nu vă puteţi imagina câtă bucurie că acest copil poate fi ajutat pentru a avea o viaţă normală, iar bucuria este cu atât mai mare cu cât o simt că vrea să lupte, că începe să aibă încredere în sine.”, a mărturisit avocata. Astăzi, adolescenta a fost însoţită de mama sa la psiholog. 

”Au fost momente când am crezut că nu mai pot şi nu mi-am dorit decât să se termine odată totul. Au fost multe momente în care am simţit că nu mai pot. Şi părinţii, şi doamna avocat m-au ajutat foarte mult şi le mulţumesc pentru asta!”, a mărturisit adolescenta. 

Acum vrea să îşi canalizeze întreaga energie pentru pregătirea la bacalaureat şi pentru admiterea la facultate.


Surprinzător, mai mulţi săteni din Văleni, comuna violatorilor, s-au întors împotriva victimei. FOTO: Simona Voicu

Campania ”Adevărul”, ”Dreptate pentru fata violată din Vaslui”, continuă

sateni valeni

Campania „Adevărul”, „Dreptate pentru fata violată din Vaslui“, continuă cu un nou episod, în care vom prezenta cum preferă autorităţile vasluiene să ascundă mizeria sub preş, pentru a salva o aşa-zisă onoare pătată de jurnalişti a Vasluiului. În acest sens, vă reamintim un caz recent, un exemplu de incompetenţă crasă a autorităţilor locale, în care o fetiţă de 12 ani, dată în plasament, devine victima „tatălui de împrumut“, iar cei care ar fi trebuit să apere copila au dat dovadă de o superficialitate îngrijorătoare a felului în care tratează astfel de tragedii.

Timp de două săptămâni, „Adevărul” dezbate unul dintre cele mai scandaloase cazuri de violenţă din ultimii ani, care a cutremurat România: povestea elevei de 18 ani din Vaslui, care, în noiembrie 2014, a fost violată de şapte tineri, judecaţi în prezent în stare de libertate.

Scopul campaniei „Dreptate pentru fata violată din Vaslui“ este de a fi alături de victima umilită public şi blamată de comunitatea din care fac parte violatorii, dar şi de a arăta derapajele unui sistem de justiţie care, în judeţul cu cele mai multe infracţiuni sexuale, lasă în libertate şapte indivizi care au batjocorit o tânără.

Transmiteţi-i şi voi un mesaj de susţinere tinerei din Vaslui, folosind hashtag-ul ‪#‎violulecrima‬. Noi ne vom asigura că mesajele voastre vor ajunge la ea, iar o parte din ele vor fi publicate pe adevarul.ro şi în ediţia tipărită a ziarului. Dacă apropiaţii şi rudele violatorilor duc acum o campanie de denigrare a victimei, noi trebuie să-i arătăm că oamenii normali din această ţară sunt alături de ea şi nu tolerează asemenea fapte.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Victima de la Vaslui, „violată a doua oară” de către comunitate. Cad primele capete în urma anchetei care-i vizează pe magistraţi

Instituţiile statului, medicul şi preotul trebuie să condamne violul

Magistraţii care i-au pus în libertate pe violatorii din Vaslui, cercetaţi disciplinar

Elevă din Vaslui, sechestrată şi violată de şapte indivizi la întoarcerea de la şcoală

Dezvăluiri cutremurătoare în cazul elevei din Vaslui, violată de şapte tineri: abuzată până la leşin, stropită cu alcool şi iarăşi batjocorită 

Gest incalificabil al unuia dintre cei 7 violatori din Vaslui, judecaţi în libertate după ce au violat o elevă până la leşin: „O să dau eu cu maşina peste voi“

Scrisoare deschisă adresată de ONG-uri preşedintelui Iohannis şi ministrului Justiţiei, în cazul eliberării celor 7 tineri care au violat o elevă din Vaslui

CSM şi Parchetul General, solicitate să verifice legalitatea eliberării celor şapte violatori din Vaslui. „O situaţie fără precedent în justiţia anului 2015“

Gest incalificabil al unuia dintre cei 7 violatori din Vaslui, judecaţi în libertate după ce au violat o elevă până la leşin: „O să dau eu cu maşina peste voi“

Tupeu mizerabil al celor şapte bestii care au violat până la leşin o elevă din Vaslui: „Nu a fost viol, ci sex-surpriză“ şi „Nu merităm cinci ani pentru cinci minute“

Acasă la cele şapte brute care au violat până la leşin o elevă: „Aşa-i trebuie! Am plâns când i-au arestat, fata e de vină!”. Poveste terifiantă din satul depravaţilor

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite