Prima zi pe Transalpina: nouă persoane au rămas blocate pe şoseaua înzăpezită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii şi salvamontiştii gorjeni au fost solicitaţi să intervină
Jandarmii şi salvamontiştii gorjeni au fost solicitaţi să intervină

O maşină şi un microbuz au rămas înzăpezite pe Transalpina, în prima zi în care autorităţile au anunţat redeschiderea celui mai înalt drum din tară, care ajunge la peste 2.100 de metri. Vremea s-a înrăutăţit, iar la cote de 2000 de metri a căzut grindină şi chiar a nins, astfel că carosabilul a fost acoperit cu zăpadă.

Salvamontiştii şi jandarmii intrevin pentru a-i scoate din zăpadă pe cei care au rămas blocaţi în munţi. Microbuzul este plin cu turişti. Zona unde cele două autovehicule au rămas înzăpezite se află pe teritoriul judeţului Vâlcea. La peste 2000 de metri altitudine a nins viscolit, aşa că nu au mai putut înainta. Salvamontiştii din Vâlcea i-au anunţat pem cei din Gorj că nu pot interveni pentru că ar face o jumătate de zi în aceste condiţii meteo, astfel că misiunea a revenit tot autorităţilor din Gorj.

Mai multe maşini au încercat astăzi de dimineaţă să traverseze muntele.Unele dintre ele au reuşit, dar două au fost prinse de o schimbare bruscă a vremii, pentru că vremea s-a stricat în zona alpină înaltă.  A bătut piatra şi apoi, ploaia s-a transformat în ninsoare, iar stratul de câţiva centimetri i-a împiedecat să continue deplasarea. Se va aduce un utilaj din Rânca pentru a curăţa drumul“, a precizat Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj.

Circulaţie închisă şase luni pe an

Şoferii pasionaţi de aventură, dar şi cei care iubesc peisajele montane de poveste pot să circule, începând de miercuri, pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din România şi una dintre cele mai frumoase din Europa.

Circulaţia pe Transalpina a fost închisă de data de 1 noiembrie şi a fost redeschisă abia de astăzi, pentru că, pe timpul iernii, zăpada măsoară în anumite locuri chiar şi peste patru metri. Şoferii care au dorit să fie primii care traversează, în acest an, munţii, au avut ghinion, pentru că vremea a fost nefavorabilă. În Munţii Parâng a căzut grindină, iar drumul a fost acoperit cu un strat gros de gheaţă.

Magnet pentru turişti

Proprietarii de pensiuni şi cabane din Rânca, zonă care se află pe Transalpina, se aşteaptă ca numărul turiştilor să crească spectaculos. „Ne aşteptăm, cu siguranţă la un număr mai mare de turişti după ce s-a redeschis drumul, dar mai ales după 15 iunie, când începe vacanţa“, a spus Luminiţa Vasilescu, proprietara unei pensiuni. 

Primarul oraşului Novaci, Dumitru Leuştean, îi avertizează pe şoferi că trebuie să fie atenţi. „Încă sunt zone acoperite cu zăpadă pe Transalpina, iarna a fost de lungă durată, aşa că recomandăm prudenţă“, a spus edilul.

Drumul atinge altitudinea maximă, 2.145 metri, in Pasul Urdele. Şoseaua are o lungime totală de 150 de kilometri şi trece prin judeţele Gorj, Vâlcea, Sibiu şi Alba. Calea de legătură între Oltenia şi Ardeal datează din timpuri străvechi, dar a fost amenajat ca drum în anul 1938, la cererea regelui Carol al II-lea.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite