Noapte Albă a Expoziţiei Aurul şi Argintul antic la României
0Ajunşi foarte aproape de finalul perioadei în care o parte dintre comorile României - Aurul şi argintul antic al României - au fost expuse la Târgovişte, Curtea Domnească şi Muzeul Naţional de Istorie al României au decis să organizeze, în data de 24 februarie o "noapte albă" a expoziţiei.
Programul de funcţionare al muzeului se va prelungi cu 5 ore, până la ora 22.00, oferind, astfel, tuturor doritorilor şi iubitorilor de istorie posibilitatea de a ajunge la muzeu pentru a vedea tezaurele antice ale României.
"Pentru ca oferta noastră să fie şi mai atractivă, accesul publicului va fi gratuit în intervalul orar 17.00 - 22.00, ultimul acces se va face la ora 21,30. De asemenea, duminică, 25 februarie 2018, ultima zi de vizitare, accesul va fi tot gratuit, programul de funcţionare prelungindu-se până la ora 20,00, ultimul acces se va face la ora 19,30. Mai bine de o mie de artefacte zămislite în aur şi argint, descoperite pe întreg teritoriul României de azi, făurite de generaţiile care ne-au precedat acum câteva mii de ani, se află la Târgovişte. Este singura ocazie de a le mai vedea împreună, într-o expunere coerentă, concepută special pentru români", se arată într-un comunicat al Curţii Domneşti.
Sub deviza “Iubeşte patrimoniul, vino la muzeu!”, aflându-ne şi în anul Centenarului Marii Uniri, Curtea Domnească doreşte să să încurajeze, astfel, cunoaşterea valorilor excepţionale aflate în grija muzeelor din România.
"De ce nu, chiar şi Dragobetele poate fi sărbătorit şi la muzeu, printre cele mai frumoase şi expresive exponate. Dăruiţi-vă această întâlnire cu istoria, va fi cu siguranţă de neuitat! Aşadar, sâmbătă, 24 februarie, acces liber între orele 17.00-22.00, iar duminică, 25 februarie 2018, între orele 9.00- 20.00", se mai arată în document.