FOTO VIDEO Muntele vrăjit al Hunedoarei: Retezatul. Expediţie în rezervaţia cu peisaje de basm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lacuri glaciare. FOTO: FACEBOOK / Parcul National Retezat.
Lacuri glaciare. FOTO: FACEBOOK / Parcul National Retezat.

Retezatul pare o catedrală a sălbăticiei, în care o dată ajuns, oricât de nepăsător ţi-ai dori să fii, nu poţi să nu te înclini în faţa frumuseţii locurilor. Primii paşi pe potecile Parcului Naţional Retezat, spre lacurile glaciare de pe crestele sale, te fac să te îndrăgosteşti iremediabil de aceste locuri.

Se spune că Retezatul are un efect puternic asupra celor care se avântă în ascunzişurile sale: îşi doresc să rămână aici, pe muntele vrăjit, departe de civilizaţe.

Bariera de lemn pusă de-a curmezişul drumului a fost dată la o parte şi suntem invitaţi să inaintăm în pădure. Suntem pe marginea lacului Gura Apei şi, încet, încet, lăsăm în urmă poarta de intrare în Parcul Naţional Retezat şi pornim spre crestele albe ale Retezatului, zărite dincolo de pajiştile alpine şi de pădurile de conifere. Cu fiecare pas, peisajul capătă tot mai mult din savoarea unei lumi de basm, ocupată nu de oameni, ci de animale sălbatice. Razele soarelui abia răzbat prin desişul copacilor, par doar nişte petece de lumină care risipesc din răcoarea serii.

Locul unde iarna ajunge mai devreme
Dincolo de drumul forestier şi de podeţele construite peste pârâurile învolburate, nimic nu mai aminteşte de lumea în care ne-am obişnuit să trăim. În Retezat, te simţi ca un musafir într-un templu al naturii, pe care omul nu a mai reuşit să o îmblânzească. Trunchiurile rupte de furtuni, prăbuşite, stau martori ai furiei ei, iar stâncile prăvălite unele peste altele vestesc puterea acesteia. Cu cât urci spre crestele munţilor, cu atât devii mai vulnerabil, mai conştient de grandoarea acestor locuri.

Priveliştile ce se dezvăluie de pe povârnişuri pot părea înspăimântătoare celor care nu înţeleg muntele. Urcuşul devine greu, în unele locuri insuportabil pentru călătorii neantrenaţi. Vremea tot mai răcoroasă pe măsură ce ne apropiem de creste e schimbătoare şi te poate prinde pe picior greşit. Primele nopţi de septembrie au adus deja fulgii de nea, iar Retezatul se pregăteşte să întâmpine sezonul rece.
Iarna nu întârzie în Retezat, aşa cum o face în alte locuri, însă cei care vizitează rezervaţia nu trebuie să se îngrijoreze. În sălbăticia parcului naţional, oricine e binevenit.


Povestea Retezatului
Parcul Naţional Retezat a fost înfiinţat în 1935 la iniţiativa oamenilor de ştiinţă Alexandru Borza şi Emil Racoviţă. De la începutul secolului trecut şi până la declararea zonei drept rezervaţie naţională, în Retezat exista un domeniu de vânătoare care aparţinea Casei Regale. Dar, în acelaşi timp, era şi loc destinat turismului. Retezatul a devenit arie protejată de interes naţional şi internaţional şi rezervaţie a biosferei. Parcul, întins pe o suprafaţă de aproape 40.000 de hectare, se află în sudul judeţului Hunedoara, cuprinzând Masivul Retezat - Godeanu. Parcul Naţional Retezat cuprinde 20 de vârfuri montane de peste 2.000 de metri şi peste 80 de lacuri glaciare. Rezervaţia adăposteşte peste 1.000 de specii de plante, dintre care peste 130 sunt rare sau vulnerabile. Sute de specii de păsări şi peste 50 de specii de mamifere.

Printre plantele ocrotite de lege care pot fi văzute în Parcul Naţional Retezat sunt garofiţa, floarea-de-colţ, smirdarul, ghinţura galbenă, zâmbrul, iar între animalele adăpostite de rezervaţie sunt capra neagră, ursul, râsul, cerbul, căpriorii, mistreţul. Nu lipsesc nici cocoşul-de-munte sau ciocănitoarea neagră. Unele lacuri glaciare au fost populate cu păstrăv de vechii proprietari ai  terenurilor din Retezat, la începutul secolului trecut, iar tot din acea perioadă, păşunatul ovinelor în zona lacurilor a fost interzis pentru a proteja habitatul caprelor negre.

Cum ajungi în Parcul Naţional Retezat

image

Foto

retezat
image

Foto

retezat
image

Principalele căi de acces cu maşina în Parcul Naţional Retezat sunt drumul Nucşoara – Cârnic şi intrarea din zona lacului de acumulare Gura Apei. Cele două intrări se află la circa 30 de kilometri de Haţeg. Turiştii care optează pentru Nucşoara trebuie să traverseze satul Ohaba de sub piatră de lângă Haţeg, iar spre Gura Apei se ajunge pe ruta Haţeg – Râu de Mori. Drumurile de acces Nucşoara – Cârnic şi Gura Apei – Gura Bucurei nu sunt asfaltate, iar după intrarea pe teritoriul parcului, turiştii nu mai pot folosi maşinilor. O altă intrare pe traseele din Parcul Naţional Retezat se poate face prin zona Cheilor Buţii, din Valea Jiului. De asemenea, accesul în parc se poate face şi din comuna Pui, pe drumul spre vechea cabană Baleia şi prin zona turistică Râuşor (comuna Râu de Mori).

Trasee turistice în Retezat
Zeci de trasee turistice au fost înfiinţate de rangeri pentru vizitatorii Parcului Naţional Retezat. Pasionaţii de munte pot alege să urce în Retezat pe trasee uşoare sau scurte, de maxim două ore sau se pot aventura pe trasee cu dificultate medie şi grea, de până la cinci ore. Indiferent de opăţiunea turiştilor, aceştia sunt sfătuiţi să poate echipament adecvat expediţiilor pe munte. Trebuie să se echipeze cu bocanci, rucsace, pelerine de ploaie sau impermeabile, polare, pantaloni lungi şi haine groase. Sunt contraindicate sandalele, sacoşele, umbrelele, pantofii.

Traseele cele mai populare din parcul Naţional Retezat sunt:
Cu plecare din Râuşor: Râuşor – Şaua Ciurila – Cabana Pietrele (2 – 3 ore),  Râuşor - culmea Lolaia (3 – 3,30 ore), Râuşor – Refugiul Stevia –    Lacul Stevia (3 – 4 ore), Râuşor– Refugiul Stevia - Şaua Lolaia – Vârful Retezat (4 – 5 ore, zonă periculoasă pe ultima porţiune, spre vârful montan).
Cu plecare de la Baleia: Baleia – Şaua Gorova – Culmea Lănciţa – şaua Vârful Mare – lacul Galeş – Cabana  Pietrele (11 – 12 ore de mers),     Baleia – Şaua Gorova - Stâna de Râu (4, 5 ore)
Cu plecare de la Lacul Bucura: Lacul Bucura - Vârful Peleaga (2 – 3 ore) – Curmătura Bucurii - Lacul Bucura    (5 – 6 ore), Lacul Bucura – Curmătura Bucurii – Virful Bucura II Mare – Poarta Bucurii – Tăul Porţii - Lacul Bucura (6 ore), Lacul Bucura – Tăul Porţii - Tău Agăţat - Lacul Viorica – Lacul Bucura (3 – 4 ore), Lacul Bucura – TăulAgăţat - Şaua Judele – Vârful Slăvei – Şaua Slavei – Lacul  Lia - Lacul Bucura (4 – 5 ore), Lacul Bucura – Curmătura Bucurii – Cabana  Genţiana  - Cabana Pietrele (3 – 4 ore)
Cu plecare de la Câmpuşel: Câmpuşel DN 66 – Cheile Scorotei - Stâna Scorota (3 ore), Câmpuşel – Piatra Iorgovanului (3 – 4 ore).
Cu plecare din Câmpu lui Neag: Câmpul lui Neag – Cheile Buţii – Cabana  Buta (4 – 5 ore), Cabana Buta - Şaua Plaiului Mic - Poiana Pelegii (2 – 3 ore), Cabana Buta – Şaua Plaiul Mic – Piatra Iorgovanului    (4 – 5 ore).
Cu plecare din Cârnic – Pietrele: Ohaba de sub Piatră – Cârnic (6 ore), Cârnic – Cabana Pietrele (2 ore), Cabana Pietrele - Cabana Genţiana (2 ore), Cabana Pietrele – Lacul Stânişoara – Şaua de Vară – Vârful Retezat    (5 ore), Cabana Pietrele – Creasta  Lolaia – Vârful Rtezat    (4 – 5 ore), Cabana Pietrele – Creasta Lolaia –Vârful Retezat - Şaua de vară Retezat- Vârful Bucura – Poarta Bucurii – Tăul Porţii- Lacul Bucura (7 - 8 ore, zonă periculoasă sub vârful Retezat), Cabana Pietrele - Şaua Lolaia – Complex Râuşor (2 - 3 ore), Cabana Pietrele – Cabana Genţiana – Şaua Bucurii – Lacul Bucura (4 – 5 ore), Cabana Pietrele – Cabana  Genţiana – Curmătura Bucurii – Lacul Bucura - Vârful Peleaga (4 – 5 ore), Cabana Pietrele - Lacul Galeşu - Şaua Vârfului Mare - Vârfu Mare (4 – 5 ore).
Cu plecare din Gura Apei: Gura Apei - Crucea Trăsnitului (3 ore), Gura Apei - Valea Lăpuşnicu Mare - Şaua Plaiu Mic - Cabana Buta (8 – 9 ore).

Ce trebuie să ştie turiştii
Administraţia Parcului Naţional Retezat oferă următoarele recomandări călătorilor, pentru a evita pericolele de pe munte:
Ca să nu vă rătăciţi şi să fiţi ajutaţi în caz de nevoie, mergeţi doar pe traseele marcate. Ca să nu ne trezim în cort cu un urs care caută mâncare, trebuie să scoatem afară din parc şi să depozităm la container deşeurile, chiar şi cele biodegradabile. Campaţi doar în locurile permise, fără a săpa şanţuri în jurul cortului şi fără a distruge plantele. Conform legii, focul cu lemne este interzis pe raza parcului. Lăsaţi-vă câinele acasă sau dacă nu se poate acest lucru, ţineţi-l tot timpul în lesă, pentru a nu deranja animalele sălbatice şi puii lor. Protejaţi vieţuitoarele din apele Retezatului dacă nu vă spălaţi cu săpun ori detergenţi. Şi în lunile de vară poate fi periculos să facem baie în lacurile alpine care sunt foarte reci. Pentru a fi de folos şi altora, lăsaţi aşa cum le găsiţi: semnele de marcaj, săgeţile şi stâlpii de marcaj, panourile indicatoare, refugiile şi alte dotări turistice.

retezat


Pentru a nu deranja animalele şi a nu distruge vegetaţia, pe traseele din Retezat nu vor fi folosite mijloace motorizate, iar bicicleta nu este permisă pe potecile turistice, ci doar pe drumurile publice de pe raza parcului. În Retezat nu ne vor folosi CD player-ul, casetofonul sau radioul. Mai bine le înlocuim cu  binoclu, aparat de fotografiat şi lanternă. Refugiile şi adăposturile montane sunt menite să ofere adăpost celor surprinşi de pe vreme rea, nu sunt locuri potrivite pentru chefuri.

Vă recomandăm şi:

FOTO VIDEO Incursiune în ţinutul fabulos al comorilor regilor daci: secretele cetăţilor antice de la Sarmizegetusa Regia

FOTO VIDEO Castelul Corvinilor din Hunedoara, locul nesfârşitelor mistere

FOTO VIDEO Pe urmele sfântului părinte Arsenie Boca, în cel mai iubit loc din Ţara Haţegului

FOTO VIDEO Incursiune în ţinutul fabulos al comorilor regilor daci: secretele cetăţilor antice de la Sarmizegetusa FOTO VIDEO Pe urmele sfântului părinte Arsenie Boca, în cel mai iubit loc din Ţara Haţegului FOTO Vacanţă în România: Cheile Buţii din Retezat, raiul cascadelor. Locul în care liniştea pune stăpânire pe tine FOTO Moştenirea grofului Bethlen şi viile împărăteşti de la Lechinţa FOTO VIDEO Buşteni, locul în care începe Ascensiunea şi de unde cobori, la vale, în cramele prahovene, pentru a-ţi odihni sufletul

Citeste mai mult: adev.ro/mrbhum

Vă recomandăm şi:

Citeste mai mult: adev.ro/mrbhumV

Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă. Vă recomandăm şi: FOTO VIDEO Incursiune în ţinutul fabulos al comorilor regilor daci: secretele cetăţilor antice de la Sarmizegetusa FOTO VIDEO Pe urmele sfântului părinte Arsenie Boca, în cel mai iubit loc din Ţara Haţegului FOTO Vacanţă în România: Cheile Buţii din Retezat, raiul cascadelor. Locul în care liniştea pune stăpânire pe tine FOTO Moştenirea grofului Bethlen şi viile împărăteşti de la Lechinţa FOTO VIDEO Buşteni, locul în care începe Ascensiunea şi de unde cobori, la vale, în cramele prahovene, pentru a-ţi odihni sufletul

Citeste mai mult: adev.ro/mrbhum

Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă. Vă recomandăm şi: FOTO VIDEO Incursiune în ţinutul fabulos al comorilor regilor daci: secretele cetăţilor antice de la Sarmizegetusa FOTO VIDEO Pe urmele sfântului părinte Arsenie Boca, în cel mai iubit loc din Ţara Haţegului FOTO Vacanţă în România: Cheile Buţii din Retezat, raiul cascadelor. Locul în care liniştea pune stăpânire pe tine FOTO Moştenirea grofului Bethlen şi viile împărăteşti de la Lechinţa FOTO VIDEO Buşteni, locul în care începe Ascensiunea şi de unde cobori, la vale, în cramele prahovene, pentru a-ţi odihni sufletul

Citeste mai mult: adev.ro/mrbhum

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite