FOTO VIDEO Pe urmele sfântului părinte Arsenie Boca, în cel mai iubit loc din Ţara Haţegului
0Mănăstirea Prislop se confundă cu numele părintelui Arsenie Boca, una dintre cele mai iubite figuri ale ortodoxiei româneşti. În anii 1950, părintele a fost stareţ al Mănăstirii Prislop, într-o vreme în care calvarul persecuţiilor din regimul comunist începea să se răsfrângă asupra lui. Un reportaj plin de mistic şi profunzime în cadrul celei mai frumoase campanii ”Adevărul” - ”125 de locuri pentru care iubim România”.
În ultimii săi ani de viaţă, părintele s-a întors la mănăstirea unde slujise. A murit aici în 1989, iar mormântul său a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale creştinilor.
Povestea celui numit „sfântul Ardealului” seamănă cu cele ale miilor de credincioşi care ajung aici. Oamenii vin pentru a-şi alina suferinţa şi nu se tem să se roage pentru minuni. Prislopul e împodobit de florile aduse de pelerini, e luminat de candelele şi lumânările aprinse de aceştia, iar atmosfera de sărbătoare învăluie curtea mănăstirii. Liniştea, parfumul şi prospeţimea domnesc peste aceste locuri, căutate de pelerini din întreaga lume.
Locul sacru al Hunedoarei
Mănăstirea pare ascunsă la capătul unei şosele întortocheate, printre dealurile Ţării Haţegului. Nu e departe de „civilizaţie”. Mai puţin de 20 de kilometri despart Prislopul de oraşul Haţeg şi tot atâţia de municipiul Hunedoara. Totuşi, cei care se îndreaptă spre mănăstire vor simţi imediat diferenţa dintre o lume şi cealaltă. Dintre sacru şi profan. Ultimii kilometri ai drumului spre Prislop străbat două sate, Silvaşul de Jos şi Silvaşul de Sus. Pe marginea şoselei, localnicii te întâmpină de la porţi, cu fructe, flori şi miere. La marginea satelor, se întind păşuni, iar peisajul lor e la fel de pitoresc ca atmosfera din mijlocul comunităţii.
Pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie
În fiecare duminică mii de oameni trec pragul mănăstirii. Autocarele cu pelerini încep să sosească o dată cu răsăritul soarelui, iar până la orele prânzului cei trei kilometri ai drumului care leagă Silvaşul de Sus de mănăstire sunt ocupaţi de maşini şi de autocare parcate. În zilele de sărbătoare, vizitatorii întârziaţi trebuie să îşi lase autoturismele la o distanţă considerabilă de poarta mănăstirii, pentru a porni pe jos spre locul de pelerinaj. Chiar dacă drumul pe jos poate părea istovitor, răsplata pe care o primesc pelerinii e pe măsură. Cei mai mulţi dintre vizitatorii mănăstirii ajung aici pentru a se ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca.
Locul de veci se află la capătul unei alei care străbate curtea mănăstirii, trecând pe lângă clădirile unde locuiesc maicile, construcţii în stil brâncovenesc, şi pe lângă schit. Poteca urcă apoi printr-o pădurice, la capătul căreia, în luminiş, cimitirul apare acoperit de flori. În zilele de sărbătoare, aleea e ocupată de sute de oameni aşezaţi la coadă pentru a se ruga pe rând în faţa crucii din lemn de la mormântul părintelui Arsenie Boca. E impresionantă liniştea în care oamenii se îndreptă spre mormântul monahului: e un fel de a arăta că suntem civilizaţi şi avem bun simţ.
Mănăstirea Prislop nu oferă cazare turiştilor, în schimb, cei care ajung aici din alte zone ale ţării pot găsi locuri de dormit la casele din Silvaş.
Biserica stranie
În vecinătatea Prislopului, în acelaşi ţinut al Ţării Haţegului, a fost ridicată biserica din piatră de la Densuş, despre care se spune că este cea mai veche din ţară. Biserica aflată la zece kilometrii de Haţeg e învăluită într-o atmosferă stranie, pe măsura legendelor ei. Despre biserica din Densuş istoricii susţin că a fost ridicată pe ruinele unui templu închinat zeului Marte, în altarul căruia romanii aduşi în Dacia obişnuiau să facă sacrificii. Locul poartă şi urme mai vechi: ale dacilor care au stăpânit peste ţinuturile Sarmizegetusei şi au avut propriile altare închinate lui Zamolxe. În secolele următoare, în zidurile bisericii de la Densuş au ajuns blocurile de calcar din care au fost construite cetăţile dacice, coloanele şi jgheaburile aduse din fostul oraş daco-roman Ulpia Traiana Sarmisegetuza, opt lespezi funerare romane din secolele al doilea şi al treilea.
Miturile bisericii de piatră
Pe pereţii vechi străjuiesc picturi bizantine vandalizate în trecut de cotropitorii turci, care le-au scos ochii sfinţilor pictaţi, dar şi icoane stranii, care îl înfăţişează pe Mântuitor în costum popular românesc sau cea a apostolui Toma în timpul schingiuirii sale. Fiecare piatră din biserică are propria ei poveste, fiecare colţ al lăcaşului poartă urmele unor vremuri din care doar legendele au rămas mărturie. Biserica de piatră îţi dă un sentiment de linişte şi te umple de energie. La fel şi preotul care îi slujeşte. Pe părintele Alexandru Gherghel îl găseşti aproape tot timpul în apropierea lăcaşului. Locuieşte într-o casă, chiar la poalele bisericii din piatră, şi iese la orice oră în întâmpinarea vizitatorilor. Părintele este cel care le deschide uşa din lemn a lăcaşului turiştilor şi le oferă informaţii despre istoria ei.
Pe lângă mănăstirea Prislop şi biserica Densuş, cei care ajung în Ţara Haţegului au la dispoziţie una dintre cele mai bogate zone în atracţii turistice. Pornind din Haţeg, vizitatorii pot ajunge, în maxim o jumătate de oră cu maşina în Parcul Naţional Retezat. De asemenea, pot vizita conacele din secolele trecute ale baronilor Nopcea, Kendeffy, Nalaţ şi Fay, rezervaţia de zimbri de la marginea Haţegului, geoparcul dinozaurilor din Ţara Haţegului, ruinele vechiului oraş daco-roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Pe lângă acestea, peisajele Ţării Haţegului sunt impresionante.
Dacă ai fost în aceste locuri minunate şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem, ne poţi poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
Vă recomandăm şi:
Arsenie Boca, omul care a dus o lumânare aprinsă prin furtună